dictatorul a fugit! 1989

Copilărie în comunism-Dictatorul a fugit!

Niciun comentariu

Revoluția m-a prins stând la coadă și așteptând să primească ceva la alimentară.

Invățasem lecția cu două-trei zile în urmă când am ajuns destul de târziu la coadă la portocale și acum, prevăzătoare, m-am dus la băcănie să aștept aprovizionarea cu ceva, nu știam cu ce, dar orice ar fi fost binevenit atunci de sărbători. Mă miram că totuși nu este prea multă lume care să aștepte înăuntru și mă bucuram în același timp că eram printre primii care ar fi putut fi serviți cu bunătățurile primite. 

-Ce stați oameni buni și așteptați? zice un bărbat care intrase în alimentară. Nu mai bagă nimeni nimic azi…n-ați auzit că Ceaușescu a fugit cu elicopterul?

Priviri mirate, temătoare, întrebătoare, rumoare…oare așa o fi? Ar fi posibil așa ceva? Tovarășul ori este un nebun curajos, ori vreun securist care ne testează reacțiile. Încet-încet puținii care așteptau la coadă se disipă care încotro și mă văd nevoită să plec și eu, dar nu de tot. Intru în aprozarul de lângă băcănie unde știam că suspendat de un perete era un aparat de radio la care se auzea întruna Radio 1.

Ca mine au gândit mai mulți pentru că abia am putut să intru în încăperea înțesată de lume. Volumul radioului era dat la maxim, iar crainicul Viorel Popescu striga frenetic Dragi români dictatorul a fugit! Suntem liberi! Obișnuiți să ne reprimăm opiniile și bucuria, cei din aprozar nu și-au aruncat în aer căciulile din blană de iepure după moda rusă, n-au chiuit, nu s-au îmbrațișat și nici n-au aplaudat. Stăteau cu toții muți de emoție și ascultau parcă nevenindu-le să creadă sau temându-se de a-și exterioriza bucuria în public. Doar vânzătoarea plângea cântărind și vărsând fără oprire în plasele clienților mere galbene (golden). De atunci, de fiecare dată când mănânc un măr galben (și sunt preferatele mele) o și văd pe vânzătoarea durdulie cu lacrimile șiroind pe fața îmbujorată de emoție și fericire. 

Am plecat spre casă cu o stare stranie de exaltare întrebându-mă dacă ai mei părinți au aflat. Am intrat în casa și l-am găsit pe tata care în mod normal, ar fi trebuit să fie la serviciu la ora aceea. Ultima oară îl văzusem seara, îmbrăcat în uniforma gărzilor patriotice. 

-Am auzit la radio că Ceaușescu a fugit, știai? Îl întreb eu cu o voce curioasă.

-Șșșș, îmi șoptește făcându-mi semn să ascult la radio. 

La același post principal, Radio 1 se auzeau voci înflăcărate, alarmate, entuziasmate, emoționate, într-o dezordine cu care nu eram deloc obișnuită. 

Imi trece prin gând o idee…ce-ar fi să deschid televizorul? Era cam ora două și jumătate și n-ar fi trebuit să fie program atunci, ci abia de la ora 19 când ar fi început emisia, ca de obicei cu Telejurnal. Mă uitasem pe programul tv din ziarul Scânteia și văzusem că nu aveam ce să văd în acea seară după telejurnal decât o emisiune despre Congresul al XIV-lea și altele cu cântece patriotice de care aveam oroare și dezgust, mai ales atunci când eram forțată la școală să le învăț.

Apăs pe butonul negru al televizorului Opera și aștept cu nerăbdare să se încălzească lămpile și să redea încet-încet imaginea. Dacă nu era program, imaginea era albă, iar sunetul era un fâsâit continuu, la fel de alb. Ei, dar dacă era emisie, mai întâi auzeam sonorul și imaginea alb-negru apărea treptat-treptat, din ce în ce mai clară și mai conturată.

Surpriză de proporții! Televizorul se aprinde și redă imagini de la Comitetul Central din București. 

-Tată! Vin-o repede! Dă la televizor.

Nu-mi venea sa cred ce-mi văd ochii…o bucurie fără margini pusese stăpânire pe cei ce se aflau acolo, în piața unde obișnuia Ceaușescu să țină cuvântările de Anul Nou. Mulți erau în balconul CC-ului de unde aruncau cărți, probabil cu subiect doctrinar comunist, sau rupeau prima pagină care avea tipărit portretul dictatorului. Asta era o regulă, din multe cărți și obligatoriu din manualele școlare îți zâmbea de pe prima pagină Nicolae Ceaușescu pe când era tânăr. Alții fluturau steagul României care avea o gaură în mijloc în locul stemei socialiste. Mulțimea striga frenetic Oe-oe-oe-oe, Ceaușescu nu mai e!

Deodată, emisia se întrerupe fix atunci când sosește și mama acasă de la fabrică și-i povestesc dintr-o răsuflare extraordinarul văzut pentru câteva minute. 

Mama nu părea interesată prea tare de ceea ce zărisem eu la TV, ci mai degrabă de tatăl meu.

-Ce bine că ești acasă! Am venit într-un suflet…credeam că ești tot în combinat. Cum a fost azi noapte?

-Ei, mult zgomot pentru nimic. Ne-au adunat pe toți, ne-au dat niște PPS-uri…

-Ce-s alea PPS-uri? îl întreb eu curioasă.

Tata se uită la mine cu o privire indecisă, probabil nefiind sigur dacă să-mi explice sau nu, dar probabil știindu-mă că-mi pleceau povestirile bunicilor participanți la război s-a decis…

-Niște pistoale automate…

-Cu gloanțe în ele? 

-Cu gloanțe în ele…vreo 62.

-62? Pai ce fel de pistol e ăsta? Ești sigur că nu era vreo pușcă?

-Nu, era pistol, dar are un încărcător cu gloanțe pe care-l atașez la el. Cu modelul asta m-am antrenat și în armată. 

-Și toți ați avut PPS-uri? 

-Nu toți…colegii mai în vârstă care nu au mânuit niciodată un PPS, li s-a dat un pistol mai vechi.

-Dar de ce nu v-au dat arme, puști?

-Probabil pentru că noi suntem civili, iar armele sunt date soldaților.

-Și povestește-mi, ce-ați făcut cu pistoalele?

-Mai întâi ne-au făcut instructaj vreo două ore și apoi ne-au dus la dispozitiv?

-Ce dispozitiv? Ce apărați acolo?

Ori nu am înțeles eu, ori tata a fost evaziv și n-a vrut să-mi spună, dar îmi amintesc că mi-a povestit că erau dispuși la exteriorul unei hale din combinatul siderurgic din Galați.

-Și, vreo mișcare, ceva toată noaptea?

-Nu, slavă Domnului.

Atunci mă uitam la tata ca la un erou, dar mai târziu am aflat că pistoalele semiautomate PPS fuseseră concepute mai ales pentru civili. De multe ori mă gândeam la penibilul situației de atunci în care regimul comunist și-a expus civilii, înarmați cu pistoale rudimentare să apere dispozitive importante…

-Și vă mai duceți și în noaptea asta?

-Păi dacă Ceaușescu a fugit cu elicopterul cine știe unde, pe cine să mai apărăm?

-Imi vine să mă bucur, dar parcă nu de tot, zice mama. Și dacă a plecat doar așa, după ajutoare și se întoarce? Iți dai seama ce se poate întâmpla? Război civil, asta va fi!

-Eu nu cred că se mai întoarce, îmi dau eu cu părerea. Nu ți-am spus ce-am văzut eu la televizor mai devreme?…în București este multă lume pe stradă care strigă Jos Ceaușescu! Și Oe-Oe-Oe-Oe, Ceușescu nu mai e!

-Șșșșș, să nu te audă cineva!

-Mamă, Ceaușescu nu mai e! Cine-l mai primește înapoi?!! Lasă-mă să mă bucur și să strig și eu Oe-Oe-Oe-Oe, Ceușescu nu mai e! Oe-Oe-Oe-Oe, Ceușescu nu mai e! Oe-Oe-Oe-Oe, Ceușescu nu mai e!

Fiului meu E. N.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.