“Au milieu d’un désert jaune, (…) surgit un monumental profil de rocher pointu, fantastique pyramide coiffée d’une cathédrale”, Guy de Maupassant, Notre cœur.

La granita Normandiei cu Bretania, sub peninsula Cotentin, intr-un spatiu infinit unde orizontul incetosat se confunda cu albastrul cerului si al marii, o insula stancoasa batuta de vanturi, se ridica misterios spre cer. In acel tinut bantuit de curenti puternici, de succesiunea rapida a mareelor, omul a indraznit sa sfideze natura atat de vitrega si sa transforme o stanca granitica intr-o minune arhitectonica dedicata lui Dumnezeu. Le Mont Saint-Michel.
Geniul uman a facut pace cu natura si ceea ce vedem astazi reprezinta o munca de aproape 500 de ani, din secolul XI pana in secolul XVI (exista si elemente mai tarzii).

La 75 m deasupra marii, acest loc tainic este unul periculos, cu nisipuri miscatoare. Iata ce-a notat Gustave Flaubert:

“Chiar si in locurile mai putin periculoase, daca ne oprim, simtim cum ne infundam in nisipul care incepe a clocoti si a urca pe noi; in zece minute am fi pana la brau, intr-o jumatate de ora, pana la umeri” ( Par les Champs et par les Greves, Pocket).

Golful Mont Sant Michel este si teatrul celor mai ample maree ale Europei, atingand uneori si 12 metri.

La reflux, marea se retrage in mare viteza la o distanta de mai bine de 10 km si revine la fel de vijelios precum “un cal in galop”.
Spectacolul naturii si al creatiei umane atrage anual mai bine de 3 milioane de turisti, fiind una dintre cele mai importante atractii ale Frantei.

Si totusi, in ciuda naturii atat de vitrege, locul acesta a fost ales deliberat pentru meditatie religioasa, ferit de lumescul tentant si inexpugnabil pentru dusmani.

Vizita noastra la Munte, nu a fost pentru meditatie religioasa, ci pentru a contempla legatura captivanta intre frumusetea naturii si lucrarea omului, puse in slujba lui Dumnezeu.

Am ajuns intr-o seara de vara si primul contact de la mare departare m-a impresionat puternic. Poate pentru ca-i stiam povestea, sau poate pentru ca ma gandeam la sutele de mii de pelerini care de-a lungul veacurilor si-au purtat pasii spre Manastirea Arhanghelului simtindu-se coplesiti de emotie vazand in zare silueta enigmatica a “Minunii”. Iar ei, spre deosebire de noi-contemporanii, chiar nu vazusera ceva mai impresionant si grandios. Trebuie sa le fi fost experienta unica si de neuitat.

Initial, Le Mont Saint Michele se numea…Le Mont Tombe (Muntele mormant), denumire provenita din latinescul tarziu “tomb” (mormant). In perioada crestina, muntele apartinea de dioceza Avranches. Se spune ca Episcopul de Avranches, Franc Aubert, a visat intr-o noapte cum Arhanghelul Mihail ii cerea sa-i dedice pe munte constructia unei capele. Episcopul a ignorat sau a dat uitarii visul, insa in a treia aparitie nocturna, Arhanghelul i-a pus pe frunte degetul arzator. Mesajul trebuia inteles, luat in serios si executat. Legenda sau adevar, dar craniul epicopului expus in Biserica Saint-Gervais d’Avranches, pastreaza o urma bizara…Ba mai mult, Arhanghelul i-a transmis in vis si modelul dorit: o replica a capelei de pe Monte Gargano din Italia. Zis si facut. Episcopul chiar vrea sa-l impresioneze pe Arhanghel si-i construieste o capela de toata frumusetea. Astfel, pe 16 octombrie 709, biserica si intregul munte sunt pusi sub protectia si patronajul Sfantului Arhanghel Mihail.

In a doua jumatate a secolului IX, Muntele devine un loc de pelerinaj din ce in ce mai cautat de credinciosi si un satuc, cu modeste case de lemn, incepe sa se extinda la baza movilei granitoase, pe flancul de sud-est. Insusi Carol cel Mare (Charlemagne) si-a purtat pasii spre biserica Arhanghelului.

Mai multe despre Carol cel mare in: Catedrala din Aachen si Carol cel Mare (Charlemagne)

Dupa stabilirea vikingilor in Normandia si crestinarea lor sub Rollon, Muntele intra si el sub influenta acestora. Calitatile Sfantului Mihail, putere, curaj, determinare, li s-au parut normanzilor ca le sunt caracteristice si lor. In 966, nepotul lui Rollon, Richard fara Frica a adus doisprezece calugari benedictini care vor deschide o perioada de mari lucrari in urma carora capela pre-romana va deveni Notre-Dame-sous-Terre. Este si perioada de glorie si apogeu a normanzilor in istorie.

Cu doi inainte de Batalia de la Hastings, ducele Normandiei, William (ulterior supranumit Cuceritorul) se intalneste pe Mont Saint Michel cu Harold, viitorul sau adversar pentru a regla cateva chestiuni cu bretonii. Ironia face ca peste doi ani, William si Harold se reintalnesc pe campul de lupta de la Hastings unde se hotara viitorul rege al Angliei, de data aceasta nu ca prieteni, ci rivali. Din pacate, nefericitul Harold si-a gasit sfarsitul in batalie, iar William inaugura o noua perioada in istoria Angliei (am scris despre asta aici). Astfel, ducii de Normandia vor fi regi ai Angliei, iar pentru multe decenii, Le Mont Saint Michel a fost posesiunea acestora.

In Evul Mediu Occidental, viata culturala era una crestina, bazata pe Biblie, dar si una laica, bazata pe  interpretarea gandirii greco-latine a Antichitatii. Asa s-a nascut scolastica, o filosofie care incerca sa puna in acord dogma crestina si filosofia Antichitatii. Toata aceasta viata culturala se gasea in interiorul zidurilor manastirilor. Pe la 1150, manastirea de pe munte il avea drept staret pe Robert de Torigny, prieten cu ducele de Normandia si implicit rege al Angliei, Henry II, nasul de botez al fiicei acestuia si a Eleonorei de Aquitania, bun prieten si cu ilustrul Thomas Becket. Om de o vasta cultura, el a transformat abatia intr-o fortareata culturala a Occidentului, producand manuscrise de o mare valoare religioasa dar si laica, traducandu-l pe Aristotel direct din greaca antica in latina si imbogatind colectia bibliotecii cu peste 140 de volume.  Cu un asemenea staret, Muntele a fost gazda unor oaspeti prestigiosi precum Henry II al Angliei care a venit in pelerinaj de trei ori, viitorul papa Alexandre III si Louis VII, regele Frantei.

Am scris  aici  despre eforturile regelui Philip August, de a unifica si centraliza teritoriul Frantei. In 1204, Normandia intra sub stapanirea franceza, iar Muntele se transforma intr-un simbol prin care Philip August isi  afirma legitimitatea regalitatii in Normandia. De acum inainte, manastirea nu mai e vizitata de capete incoronate engleze, ci franceze. De pilda, regele Ludovic IX (care dupa moarte a fost canonizat), la intoarcerea sa din cruciada, a facut un pelerinaj pentru a-i multumi Arhnghelului, protectorul cavalerilor, cel invocat de toti crestinii inainte de o batalie.

Philip (IV) cel Frumos s-a declarat protector al Manastirii si a subventionat construirea unei  cladiri grandioase, pe trei nivele, cum nu se mai vazuse pana atunci. Dinspre pamant spre cer, cele trei nivele se dispuneau astfel: la primul se gasea pivnita, la urmatorul, sala de oaspeti si sala cavalerilor, iar la ultimul nivel manastirea, sala de mese a calugarilor si o incantatoare gradina (claustrul). Tot acest colos era sustinut in exterior de puternici contraforti, situati pe latura nordica.

Incepand cu 1228, pelerinii, impresionati de gigantica bijuterie gotica, au numit-o “La Merveille”. A fost apreciata drept una dintre cele mai mari si mai frumoase constructii gotice ale epocii.

“La Merveille” merita tot ce e mai de pret, astfel ca, regele i-a oferit sacre relicve la care sa se inchine pelerinii.  In Evul Mediu, prestigiul si notorietatea unei manastiri sau catedrale, erau date de prezenta unor astfel de odoare sfinte. Isteria si profitul a dus la aparitia unei piete de relicve contrafacute, la care credinciosii veneau sa se inchine, convinsi ca un pelerinaj lung, istovitor si venerarea unor astfel de ramasite, era cheia spre o viata mai buna, pe pamant si in cer. Doar stiinta din zilele noastre a putut demonstra contrafacerea multora dintre odoare.

In timpul Razboiului de 100 de Ani, Muntele devine o miza strategica. Englezii au ocupat insulita sora Tombelaine si de acolo initiaza asediul asupra muntelui Saint Michel. Dupa o perioada de aparenta liniste, pe la 1386, calugarii incep lucrari de fortificatii care vor proteja satul si intrarea manastirii. Dupa caderea Rouen-ului in 1419, Muntele fortificat rezista in fata asalturilor continue ale englezilor care ocupasera intr-un final toata Normandia.

Si totusi, mica garnizoana regala aflata in interiorul Muntelui nu mai putea face fata singura mult timp unui dusman redutabil. Rugaciunile calugarilor asediati au fost ascultate si un ajutor nesperat a sosit tiptil-tiptil. In mare secret, cateva corabii de lupta, bine echipate, avandu-i la bord pe cativa nobili cavaleri, un mare numar de soldati si scutieri bretoni au aparut la orizont, spre socul englezilor. Dupa o batalie crancena, flota engleza s-a retras in dezordine. Nu pentru totdeauna si nu prea departe. De fapt n-a fost decat o zdruncinare a cuibului de viespi care enervate vor fi si mai agresive. Englezii s-au straduit sa taie toate caile de comunicatie ale asediatilor, orice incercare din partea acestora din urma se solda cu o inclestare armata. Fiecare reflux ii aducea si pe englezi pana la zidurile fortificate ale manastirii.

Timp de 30 de ani, circa 20 de “michelisti” s-au aparat in fata a 2000 de englezi. In 1434, un ultim asalt englez s-a lovit inca o data de rezistenta incapatanata a francezilor care au capturat doua tunuri asezate astazi la loc de cinste la intrarea in manastire.

Pentru francezi, rezistenta eroica a celor de pe muntele Saint Michel, a reprezentat acea licarire de speranta  ca nu era totul pierdut. Sfarsitul razboiului cu victoria francezilor a impresionat Europa, iar in mentalul colectiv, Arhanghelul Mihail e cel care a protejat nu doar manastirea, dar si intreaga Franta. Artisti flamanzi, precum Hans Memling l-au reprezentat in tablourile lor pe Arhanghel in armura, triumfator.

Ioana d’Arc l-a invocat si ea pe Arhanghelul Mihail inaintea asalturilor sale. Totusi, abatele (staretul) manastirii, in timpul rezistentei in fata englezilor, a participat alaturi de alti prelati normanzi la procesul care o va condamna la moarte.

In anii urmatori razboiului, regele Ludovic XI a venit in pelerinaj la Munte si drept multumire, l-a decretat pe Arhanghelul Mihail patron al Frantei. In acelasi timp a fondat si ordinul regal “Cavalerii Sfantului Mihail” acordat marilor nobili si a ordonat ca in fiecare an sa se organizeze o mare sarbatoare de ziua arhanghelului. “L’universelle aragne” (Paianjenul universal, sau marele paianjen). Asa a fost preclit Ludovic XI pentru modul sau de a-si indeparta adversarii politici, nu prin forta bruta, ci printr-o “tesatura” intinsa de informatori. Cu toate acestea, “paianjenul”, si-a dat frau imaginatiei sadice instaland pe muntele inexpugnabil o colivie de fier suspendata in care prizonierul, la cea mai mica miscare, facea ca stransura sa fie din ce in ce mai chinuitoare. Totul, intr-o liniste profunda, facea ca tortura fizica si psihica sa fie insuportabila.

Chiar si regele Francois I si delfinul (printul mostenitor) vin in pelerinaj la manastirea de pe munte. Peste treizeci de ani, Charles IX si fratele sau, viitorul rege Henri III, au fost ultimii regi care au venit in pelerinaj la Munte.

In timpul Razboaielor religioase, manastirea-fortareata, bastion catolic, a fost asediata de cateva ori de hughenoti (protestanti), sprijiniti si de englezi.

Desi a rezistat si de aceasta data, pentru manastire incepea declinul. Regalitatea nu mai era interesata de periferie si se indeparteaza de Minune. Abatia se afla intr-o stare profunda de degradare si multi calugari decid s-o paraseasca. Coroana franceza priveste manastirea doar ca bastion defensiv si inchisoare de maxima securitate pentru adversarii politici incomozi, dar care trebuiau sa traiasca, de teama unei revolte populare. Calugarii au ajuns gardieni ai inchisorii care era asemuita cu Bastilia Parisului. In timpul Revolutiei Franceze, numerosi generali regalisti sunt inghesuiti alaturi de detinuti de drept comun, aproximativ 700 de suflete lipsite de libertate.

Trecusera multe secole peste batranul munte inconjurat de mareele vijelioase, iar din istoria sa nu lipseau nici dezastrele, nici renasterea  din cenusa, asemeni pasarii Phoenix.

Sa construiesti in varful unui munte o biserica atat de vasta, era un plan extrem de indraznet si temerar. Delicatul santier a trecut prin prabusirea naosului (sec XI), in plin razboi de 100 de ani corul bisericii s-a ruinat, luandu-le calugarilor un secol sa refaca catastrofa, fulgerele napraznice au lovit abatia si au transformat in cenusa parti ale sale in 1112, 1300, 1594, 1776. In ciuda tuturor acestor nenorociri abatute asupra comunitatii benedictine, ei au reusit prin eforturi istovitoare sa redea pamantenilor si lui Dumnezeu, o biserica mai grandioasa, puternica si eleganta.

Peste toate s-a trecut, insa pentru ce avea sa vina in anul 1790 nu fusese nimeni pregatit. De data aceasta, lovitura de gratie nu a fost nici o eroare de constructie, nici uzura timpului, nici fulgerele violente ale cerului, nici degradarea morala, nici rolul de inchisoare, ci decretele Revolutiei Franceze care desfiintau ordinele calugaresti  si nationalizau bunurile bisericii. Calugarii au trebuit sa plece care incotro.

Sacrul se dizolva in profanul impus din exterior. Mareata manastire ajunsese sa aiba rolul doar de inchisoare, iar in timpul lui Napoleon a fost infiintat chiar si un atelier de filatura de bumbac.

Si totusi, secolul XIX incepe cu raze de speranta. Artisti romantici, pictori, precum englezul  J.M.V. Turner, sau scriitori si poeti precum Victor Hugo, Stendhal, Gustave Flaubert, Guy de Maupassant, Théophile Gautier, sau istoricul Jules Michelet, se entuziasmeaza de frumusetea minunii gotice si se indigneaza de stadiul de uzura in care se afla.

“Rien n’est plus beau, rien n;est plus sauvage, rien n’est plus grandiose, rien n’est plus triste.” Eugène Viollet-le-Duc, Lettre du 30 mai 1835

Acestia si multi altii, reusesc sa trezeasca opinia publica si oficialitatile si sa-i indemne sa priveasca la patrimoniul urias lasat in uitare si degradare. Asa s-a intamplat peste tot in Apusul Europei. Am scris despre asta in articolele despre Bruge, Venetia sau Granada. Trebuia facut ceva urgent!

Pe 20 octombrie 1863, printr-un decret imperial, a fost desfiintata inchisoarea si eliberati prizonierii.

Incepea un nou destin pentru Munte care a fost clasat drept monument istoric. Ample lucrari de restaurare au inceput pentru a reda stralucirea acestuia de odinioara si o statuie a Arhanghelului Mihail a fost ridicata in varful bisericii cu o inaltime de 4,5 cm si o greutate de 450 kg.

Pelerinajele au reinceput si odata cu ele apar si primii turisti. Annette Poulard va deveni un simbol pentru aceasta perioada de efervescenta. Timp de 70 de ani, impreuna cu sotul sau va administra un han care va primi pelerini si turisti si pe care ii va incanta cu bucataria sa devenita celebra. A inventat mai bine de 700 de retete, dar cea mai faimoasa a ramas omleta pufoasa si delicioasa, ale caror ingrediente sunt si astazi tinute in secret. Restaurantul “La Mère Poulard” primeste si astazi turistii dornici de a-i degusta bucatele renumite.

Cat despre experienta noastra pe Munte, in articolul urmator, La Merveille de l’Occedent-Le Mont Saint Michel II

 

Dacă sunteți interesat(ă) de Normandia, puteți citi și:

In Normandia cu copilul(ii)

Normandia, istorie si pitoresc

Rouen, pe urmele vikingilor, Ioanei d’Arc si alte povestiri