Din pacate, povestea maura se apropia de sfarsit. De multa vreme, nori negri, amenintatori se adunasera deasupra Alhambrei. Inca din 1469, Spania unificata prin casatoria lui Ferdinand de Aragon cu Isabela de Castilia, devenise o forta imbatabila. Papa Sixtus IV, infiintase Inchizitia in Spania si in 1482 indemna suveranii acesteia sa porneasca o cruciada impotriva ultimilor mauri din peninsula.

In 1491, crestinii au asediat Alhambra, iar dupa 8 luni, sultanul Mohammad XII Boabdil a acceptat sa negocieze pacea. Dupa cateva saptamani, ultimul sultan al Granadei a semnat conditiile pacii care n-au fost tocmai rele, acestea permitand arabilor ramasi in oras sa-si practice nestingheriti religia.

Pe 2 ianuarie 1492, regii catolici au intrat ca suverani in Alhambra. Unele voci au transmis posteritatii imaginea lui Boabdil sarutand mana noilor suverani, insa niciun document oficial nu a consemnat acest episod. Oare ce-o fi fost in sufletul acestui rege si om atunci cand a parasit pentru totdeauna Alhambra? Legenda spune ca undeva, in varful unei culmi, calare pe armasarul sau arab, a mai privit inca o data in urma. De atunci, acel deal  poarta numele de Suspiro del Moro, iar in secolul XIX, pictorul Alfred Dehodencq a ilustrat pe panza emotia sultanului in tabloul “Les Adieux du roi Boabdil à Grenade”. Regii catolici i-au oferit o resedinta in Granada pe care a parasit-o cativa ani mai tarziu, retragandu-se in Maroc pana la sfarsitul zilelor sale. Cei aproape 800 de ani de istorie araba in Spania au luat sfarsit.

Crestinatatea a triumfat atunci, luand in posesie Alhambra.

Faptul ca schimbul de suveranitate s-a facut fara lupte violente, splendorile Alhambrei au putut sa ajunga pana la noi si sa le admiram. Insa nu tot ce vedem astazi este rezultatul unei conservari la cheremul hazardului. De fapt, crestinii au avut o influenta nefasta asupra fostului palat nasrid. Ei au distrus baile si sistemul de aducere al apei in palat, neintelegand complexitatea acestuia si chiar de l-ar fi inteles, nu mai era nimeni sa le explice intrucat odata cu sultanul a fost alungata si intraga administratie a palatului.

Moscheia a fost transformata in biserica crestina. Desi cuplul regal era fascinat de arhitectura maura, ei au dorit sa-si lase propria amprenta. Atunci cand i-a venit randul, Carol Quintul, detinatorul celui mai intins imperiu european care ingloba Spania, Tarile de Jos si Germania, dupa o vizita in Alhambra, incantat, a dat ordin arhitectilor sa personalizeze palatele nasride dupa moda renascentista a vremii.

Mai mult, pentru a-si aduce si mai mult contributia si-a dorit construirea in imediata apropiere a Alhambrei a unui nou palat care sa-i preamareasca puterea si gloria si care sa-i serveasca imparatului si familiei sale drept resedinta de vara.

Arhitectul Pedro Machuca, un discipol de-a lui Michelangelo si Raphael, a inceput lucrarile in 1527, proiectul fiind unul grandios. Pentru aceasta, erau nevoie de fonduri uriase pe care imparatul a incercat sa le procure prin cresterea taxelor populatiei arabe ramase in Granada. Rabdarea acestora ajunsese la liman, cu atat mai mult cu cat cu un an in urma li s-au impus un decret prin care erau obligati sa invete intr-o perioada de maxim 3 ani limba castiliana, sotiilor arabilor li s-au interzis sa-si mai acopere fata, cultele religioase interzise, iar baile private si publice distruse.

In aceasta perioada de revolte, parti ale complexului Alhambra au fost demolate iar lucrarile la constructia palatului au stagnat sau chiar au incetat, cladirea fiind la un moment dat atat de neglijata incat tavanele au inceput sa se prabuseasca. Cat despre mauri, acestia au incercat sa opuna rezistenta pana cand, in 1609, Carol Quintul a decis expulzarea acestora (se estimeaza 300.000). Consecintele n-au fost tocmai cele asteptate, nimeni in locul acestora nestiind sa foloseasca sistemele de irigatii, fermele cazand in ruina. Intre timp, palatul lui Carol Quintul a fost finalizat. Avand o forma circulara este considerat cea mai importanta constructie renascentista a Spaniei.

Palatul lui Carol Quintul (V)

Palatul lui Carol Quintul (V)

Palatul lui Carol Quintul (V)

Intre timp Alhambra ajunsese o ruina, iar in 1812, trupele franceze prezente temporar in Granada, s-au retras nu inainte de a dinamita o parte din fortificatii. Elegantele palate  de odinioara erau acum folosite de populatia Granadei drept adapost pentru turmele de oi sau drept taverna, iar fantanile arteziene erau acum numai bune pentru femeile din oras care veneau sa-si spele aici rufele.

Si totusi Alhambra reusise sa-si pastreze romantismul, astfel ca, scriitorul american, Washinghton Irving, traind o perioada in Granada, a fost inspirat de pitorescul orasului si misterul Alhambrei si a scris un volum de succes, “Povestiri din Alhambra”. Ecourile cartii au adus in atentia lumii splendorile Alhambrei si in 1870 a fost categorisita drept monument national si ulterior supusa unui amplu proces de restaurare care continua si astazi.

In 1984 UNESCO a introdus Alhambra si Generalife in Patrimoniul Universal.

M-au ajutat in redactarea articolului lecturile:

Alexandru-Florin Platon, Laurentiu Radvan, Bogdan-Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus in Evul Mediu. De la Imperiul Roman tarziu, la marile descoperiri geografice, Ed. Polirom

Mary Hollingsorth, Arta in istoria umanitatii, Ed. Rao, 2008

Larousse, Istoria Universala, vol. 2, Ed. Univers Enciclopedic, 2006

Jeffrey Kennedy, Top10 Andaluzia, Ed. Litera

Te-ar mai interesa si: 
Granada, ultimul bastion maur din Spania (I)

Granada, ultimul bastion maur din Spania (II)

Granada “Regilor Catolici” (I)

Granada “Regilor Catolici” (II)