Generalitate, Barcelona

Barcelona, o cultură aparte și 5 motive de ură împotriva Madridului

15 comentarii
Steagul Cataloniei atarnat cu mandrie la ferestre
Steagul Cataloniei atarnat cu mandrie la ferestre

In această perioadă în care ochii întregii lumi sunt ațintiți pe Catalonia și pe mișcarea ei de separare de Spania, am fost întrebată dacă catalanii sunt îndreptățiți să-și ceară independența și de unde atâtea resentimente din partea catalanilor împotriva Guvernului de la Madrid. Uitându-mă la știri, am recunoscut în Barcelona străzi, locuri, clădiri pe care în urmă cu câțiva ani, ne-am plimbat, le-am admirat și vizitat. Atunci am decis să-i acord Barcelonei prioritate în fața altor destinații. Așa că, voi îmbina utilul cu plăcutul și voi scrie despre istoria Barcelonei și locurile istorice pe care le-am văzut și poate se vor gasi și răspunsuri la întrebările prietenilor mei care poate ar interesa și pe alții.

Când vine vorba despre întemeierea unui oraș, aproape întotdeauna intră în scenă legenda. Este și cazul Barcelonei care se numea în Antichitate Barcino și despre care se spune ca a fost întemeiată de cartaginezul Hamilcar Barca (tatăl celebrului Hannibal). E drept că redutabilii cartaginezi au cucerit sudul Spaniei, dar Barcino e mult în direcția nord-est și cum nu s-au găsit urme ale cartaginezilor acolo, această variantă rămâne la nivel de legendă.

In vremea romanilor, Barcino n-a jucat un rol extrem de important în zonă, dar cu rămășițele sale se mândresc foarte tare barcelonezii, pe care le-au prezervat foarte bine. De exemplu, în Plaça Nova se află ultimele două turnuri din cele 78 câte avea vechiul zid de apărare roman ce datează din secolele II-IV d.Hr. Cele două turnuri străjuiau poarta principală a orașului Barcino care se numea Porta Praetoria. Oficialitățile orașului au creat un tur ghidat dedicat vestigiilor romane.

 

Oricum, ca parte a Imperiului Roman, întreaga provincie Hispania (inclusiv Catalonia și capitala sa Barcelona) a fost supusă romanizării, datorită căreia, limba catalană de astăzi are un caracter latin.

La începutul anilor 400, vizigoții au cucerit Spania și au întemeiat un regat al lor. Atunci, pentru o vreme, Barcino a fost chiar capitala regatului vizigot.

In 711, Europa creștină are parte de o surpriză de proporții: arabii invadează Spania. Marșul lor era extrem de rapid și părea de neoprit și in câțiva ani au ajuns să cucerească Barcelona.

Vezi mai multe despre invazia arabilor în Spania în Granada, ultimul bastion maur din Spania (I)

Spre deosebire de Andaluzia care a suportat stăpânirea arabă 800 de ani, Barcelona a fost mai norocoasă, doar 80 de ani. Pe atunci, francii, sub conducerea lui Carol cel Mare despre care am scris în Catedrala din Aachen si Carol cel Mare (Charlemagne) s-au mobilizat rapid și au creat o zonă tampon numită comitatul Barcelonei, având drept rol stăvilirea arabilor. Dar, după 100 de ani, comitatul Barcelonei (viitoarea Catalonie), se va desprinde de imperiul franc si va începe o existență independentă.

Cam tot atunci s-au format și alte regate spaniole precum cel al Aragonului, cel al Castiliei, al Navarei, al Leonului, etc.

Ei și acum intervine partea interesantă a istoriei Barcelonei/Cataloniei.

archivo corona de aragon, barcelona
avehistoria.blog

Datorită multiplelor conflicte dintre regatele iberice și pentru a asigura securitatea teritoriului său, în 1137, contele Barcelonei, Ramon Berenguer IV (24 ani), s-a casatorit cu infanta Aragonului, Petronila (o bebelușă de 1 an). Regatul Aragonului se unea cu comitatul Barcelonei. In plus, având și iesire la mare, împreună au devenit o forță maritimă redutabilă. Prosperitatea și-au făcut-o din comerț, catalanii fiind în stânse relații cu genovezii. Urmașii lui Ramon vor avea titlul de regi ai Aragonului, iar noul stat a rămas cunoscut  cu numele de Coroana Aragonului. Uniunea nu era deplină pentru că cele două state își păstrau autonomia și instituțiile.

Demn de toată lauda este faptul că pe la 1359 Catalonia și-a creat o instituție cu rol de parlament numită “Generalitate”. A fost unul dintre primele parlamente din istorie create.

Astăzi, în Plaça de Sant Jaume (cândva nucleul satului Barcino), Palau de la Generalitat (sediul Guvernului Catalaniei) este o clădire impunătoare care are un uriaș basorelief al Sfântului Gheorghe (Sant Jordi), patronul Barcelonei.

Tot aici, în Plaça de Sant Jaume, se desfășoară în fiecare an, în luna iunie, Castells, cea mai renumită tradiție catalană. Este o întrecere a mai multor echipe care vor sa realizeze cel mai înalt turn uman. Turnul e considerat complet atunci când un copil urcă până în vârf și-și face semnul crucii. Era luna august când am vizitat Barcelona, deci sărbătoarea Castells trecuse, dar nu și pentru concurenți pe care i-am întâlnit pe o stradă liniștită, antrenându-se. Parese că nu e deloc o treabă ușoară acest Castells.

Castells, Barcelona
Castells

Deci, nu uitați, Catalonia se afla în Evul Mediu în componența Aragonului!

Trecuseră multe sute de ani de când arabii ocupaseră Spania. Regatele iberice erau implicate în Reconquista (lupta pentru eliberarea teritoriilor spaniole de sub stăpânirea arabilor), iar Coroana Aragonului a jucat un rol extrem de important. Insă, doar o unificare a tuturor teritoriilor spaniole putea să-i alunge pe arabi. In 1469, o altă căsătorie, o altă uniune dinastică/statală. Ferdinand de Aragon s-a căsătorit cu Isabela de Castilia. Din acest moment, se considera că Spania era unificată, doar Granada aflându-se încă în mâinile arabilor.
Dar despre cum cei doi suverani i-au alungat pe mauri din Spania, am scris în Granada, ultimul bastion maur din Spania (III)

Pentru că se spune că cei doi suverani se aflau în Barcelona atunci când l-au primit pe Cristofor Columb la întoarcerea lui din “America”, catalanii au ridicat navigatorului o statuie. Ironia face ca tocmai descoperirea unor noi rute geografice inițiate de Columb și alți navigatori, au ruinat comerțul catalan.

Catalonia si capitala sa Barcelona făceau parte acum din regatul Spaniei care și-a stabilit capitala la Madrid și așa vor rămâne pană astăzi.

Ferdinand de Aragon, obișnuit cu existența particularităților aragoneze și catalane din regatul său, a considerat că păstrarea diferențelor din întreaga Spanie ar fi mai benefic pentru întregul regat. Tot el a mai încercat să extindă modelul instituțiilor aragoneze și catalane la nivelul întregii Spanii.

Plimbându-mă prin cartierul medieval Barri Gotic, am rămas plăcut surprinsă de cât de bine s-au păstrat bătrânele clădiri și străduțele înguste și sinuoase. Am intrat în Plaça del Rei unde aștepta cuminte, din secolul XIII, Palatul Regal. Aici, Ferdinand de Aragon și Isabela de Castilia l-au întâmpinat pe Columb întors din celebra călătorie.

Nouă ne-a fost de mare ajutor ghidul Top 10 Barcelona de la Ed. Litera.  De fapt, oriunde mergem, avem la noi câte un Top 10.

 

Palatul regal medieval, Plaça del Rei, Barcelona
Palatul regal medieval, Plaça del Rei

 

Ne-am continuat plimbarea pe Carrer de Comptes și am ajuns foarte repede în Plaça de la Seu unde am dat cu ochii de uriașa catedrală gotică a Barcelonei. Nu-i de mirare că le-a luat doua sute de ani s-o termine (secolele XIII-XV) și șapte ani s-o revoneze (2003-2010). Tot aici își are somnul de veci contele Ramon Berenguer despre care am amintit mai sus.

Catedrala, Barcelona
Catedrala

Atunci când regele Spaniei a încercat să  îngrădească legile și tradițiile catalanilor, aceștia, obișnuiți atâtea secole să-și manifeste diversitatea, și-au arătat imediat nemulțumirea. Așa s-a întâmplat în 1638, când a izbucnit o revoltă care a durat 12 ani și care, chiar dacă s-a încheiat cu înfrângerea catalanilor, aceștia au câștigat menținerea legilor lor. Așa a început șirul evenimentelor care au sădit ură în sufletele catalonilor împotriva conducerii centrale de la Madrid.

Aș numi acest eveniment, momentul de ură nr 1.

La începutul anilor 1700 Spania a declanșat un uriaș conflict european. Regele, neavând moștenitor la tron și fiind pe patul de moarte, a lăsat tronul Spaniei unui nepot de-al regelui Franței, Ludovic al XIV-lea. Acesta a fost încoronat rege al Spaniei cu numele Filip V, însă celelalte mari puteri nu au văzut cu ochi buni acest lucru. Așa că, a izbucnit un conflict sâcâitor care a durat 13 ani, numit războiul de succesiune la tronul Spaniei. Dar Spania era si ea împărțită în două tabere, Catalonia fiind împotriva regelui față de care jurase credință.

Finalul războiului s-a dat la porțile Barcelonei, regele Spaniei, Filip V acuzând de trădare Catalonia. Pe 11 septembrie 1714, după 14 luni de asediu și apoi lupte de stradă, Barcelona a capitulat. Catalonia urma să suporte consecințele nesupunerii față de regele răzbunător care i-a anulat autonomia, a supus-o direct Madridului, i-a desființat instituțiile și i-a anulat legile. Catalanilor le mai rămăsese doar propria limbă.

Aceasta a fost ura nr 2.

Mi se pare că istoria se repetă și asistăm astăzi la măsuri foarte asemănătoare ale guvernului de la Madrid.

Acela a fost cel mai dureros moment din istoria Cataloniei. In 1886, ca nu cumva să fie uitată de generațiile următoare, ziua de 11 septembrie a fost declarată ziua națională a Cataloniei. De atunci, catalanii comemorează această zi în fiecare an, fiind interzisă doar în perioada dictaturii lui Franco. Dacă cele mai multe popoare și-au ales ca zi națională un moment de glorie și bucurie din istorie, catalanii și-au ales unul de suferință și oprimare produs de Madrid. Un memento de ură în fiecare an.

In cartierul foarte turistic La Ribera, se află o zonă numită El Born care deși cam rău famată în trecut, autoritățile barceloneze au scos-o la lumină și au transformat-o într-un loc boem care atrage lumea artistică și mai ales pe tinerii studenți. E o zonă plină de contraste unde vezi magazine de artă și antichități și terase animate deasupra cărora atârnă nestingherite frânghiile pline de rufe ale locatarilor de la etaj.

 

Ei bine, aici, în El Born, barcelonezii au creat un monument numit Fossar de les Moreres cu o torță cu foc veșnic pe un fost cimitir unde fuseseră îngropate victimele asediului din 1714. Intr-o fostă piață, acolo unde arheologii au găsit ruinele unor case distruse în războiul de succesiune, s-a amenajat, începând cu 2013, pentru publicul larg, expunerea acestora. Este, iarăși, o măsură aș zice propagandistică care sădește în sufletele catalanilor ură și rezistență împotriva guvernului de la Madrid.

 

Catalanii s-au refugiat în muncă și în plină revoluție industrială a secolului XIX, ei au profitat de inovațiile vremii și au transformat Catalonia în cea ai industrializată regiune a Spaniei. Atrași de prosperitatea orașului, mulți și-au părăsit satele pentru a munci în fabrici. Zidurile medievale ale Barcelonei au devenit neîncăpătoare și inutile, soluția fiind dărâmarea și construirea în locul lor a unor bulevarde largi și elegante. Atunci a fost construit cartierul Eixample (Extinderea) sub viziunea arhitectului Idlefons Cerda, unde cei cu dare de mână își construiau case care mai de care mai excentrice în stilul Modernista.

 

Insă odată cu prosperitatea, s-a născut și spiritul naționalist. O nouă mișcare numită Renaixença (Renașterea) a luat amploare, fiind promovată în special de burghezia naționalistă care dorea reînvierea spiritului, a culturii și a limbii catalane, dar și de o clasă politică dornică de capital electoral. Naționaliștii catalani au forjat pe a scoate în evidență diferențele culturale care-i separă de restul Spaniei, considerându-se total aparte. Curentul Renasterea a prins foarte tare în toate straturile sociale, chiar și în cultură. Marele Gaudi era un naționalist catalan convins.

Era de fapt o epoca a reînnoirii în toată lumea, mai ales în arhitectură, unde se încearcă să se iasă din corsetul tradiției și pe lângă folosirea pietrei, apar idei noi, precum folosirea fierului. Apărea o artă nouă, așa cum s-a numit in Franța și Belgia (Art Nouveau) sau stilul Modernista în Barcelona. Arhitectul Antonio Gaudi a creat proiecte arhitecturale fantastice precum casele Battlo sau La Pedrera și Parcul Guell.

 

 

Dar nimic nu se compară cu monumentalul proiect al bisericii Sagrada Familia a cărui arhitect șef a fost numit încă de tânăr și căruia și-a dedicat ultimii 40 de ani din viață. Dar, despre stilul Modernista, Antonio Gaudi și alți arhitecți care au schimbat fața Barcelonei, într-un articolele viitoare. Vezi Gaudi-arhitectul lui Dumnezeu și 3 dintre proiectele sale si  Celălalt arhitect al Barcelonei

 

Dar, sfârșitul de secol XIX a fost unul dezastruos pentru Spania care a pierdut toate coloniile americane. Opinia publică a fost scandalizată și pe acest fond au început să-și arate nemulțumirea muncitorii, naționaliștii catalani, fasciștii, republicanii și toți cei care aveau un cuvânt de spus.

In 1909, în Barcelona a izbucnit o revoltă împotriva războiului injust din Maroc, barcelonezii refuzând să se înroleze. Armata spaniola a intervenit cu brutalitate și a tras în manifestanți. Multi și-au pierdut viața atunci, alții au fost închiși pe viață sau chiar executați. Evenimentul a rămas cunoscut sub numele de Săptămâna tragică.

Acesta a fost momentul de ură nr 3.

Deși abia era începutul secolului XX, până în 1975, lucrurile au evoluat din rău în mai rău. Marea criză economică din 1929-1933 a cuprins și Spania care sătulă să mai tolereze un rege incompetent l-a făcut pe acesta să-și ia tălpășița și să părăsească țara. Rămasă fără rege, Spania s-a proclamat republică și a urmat o perioadă de căutări și frământări. Vremelnic, Catalonia s-a proclamat republică, dar în cadrul Spaniei federale.

Incet, încet, Spania s-a îndreptat spre războiul civil care a măcinat-o până în 1936 atunci când Francisco Franco a câștigat puterea. Cum au reacționat catalanii? Incăpătânați, s-au opus lui Franco 3 ani, reușind să respingă trupele franchiste. Barcelona a fost ocupată și răzbunarea lui Franco nu s-a lăsat așteptată. In toată Catalonia a fost instaurat un regim represiv, iar limba  și toate simbolurile catalane au fost interzise. Lluis Companys, președintele catalan din timpul Războiului Civil, deși reușise să fugă în Franța, a fost urmărit de ura sau poate de frica lui Franco.  Așa se face că, cu ajutorul Gestapo-ului german Companys a fost arestat, adus in Spania și executat.

Ura catalanilor atinsese cote maxime…ura nr 4.

Era anul 1940 și spaniolii împreună cu catalanii au trebuit să suporte dictatura lui Francisco Franco până în 1975, atunci când dictatorul a murit deconectat de la aparatele care-l mai țineau în viață. După două zile monarhia a fost reinstaurată prin regele Juan Carlos I. Odată cu ea, Spania revenea la democrație, iar Catalonia și-a recăpătat autonomia, instituțiile și libertatea de exprimare în limba catalană.

In 1986, ca o recunoaștere mondială a importanței sale din punct de vedere economic, cultural și turistic, Barcelona a fost declarată gazda Jocurilor Olimpice de Vară care urmau a se desfașura în 1992. Dar Barcelona, deși avea ieșire la mare, nu avea acolo plaje, hoteluri, restaurante, magazine, zone de agrement, ci doar un mare port industrial.  Până la deschiderea Jocurilor Olimpice, oficialitățile au transformat zona industrială portuară în ceea ce vedem și astăzi: kilometri întregi de plaje late cu nisip fin, piste pentru alergători și bicicliști, zgârie-nori (care i-a găzduit pe sportivii olimpici), El Centre de la Villa-Port Olimpic (un mall uriaș cu magazine, cafenele, restaurante, cinematografe), Rambla de Mar (un debarcader plutitor străjuit de palmieri care duce spre o altă zonă de magazine, restaurante, baruri și localuri de noapte), frumoase statui moderne și celebrul El Peix (Peștele), o sculptură lungă de 52 m, aurită, realizată de artistul canadian Frank Gehry. Totul era de nerecunoscut, iar barcelonezii erau tare mândri de ce-au realizat. Doar Barceloneta, un vechi cartier pescăresc cu străzi înguste cu mici terase (și ele orientate astăzi să facă profit de pe urma turiștilor), mai amintește de viața de dinainte de Olimpiada din ’92.

 

In Barceloneta ne-am cazat și noi la unul dintre hoteluri, diminețile petrecânduni-le pe plajele însorite, iar după-amiezile în căutarea spiritului barcelonez. Aici, în zona fostului sat olimpic, am văzut, cred, cea mai mare concentrație pe care am văzut-o vreodată de oameni obsedați de alergat, de trupuri extrem de bine lucrate și…tatuate.

După Olimpiadă, partidele naționaliste și-a intensificat eforturile pentru a populariza ideea unei Catalonii cu o autonomi lărgită și apoi chiar pentru independență. Reacțiile dure ale Madridului în toți acești ani post-olimpici au culminat cu intervenția violenta a poliției spaniole pentru a împiedica desfășurarea referendumului din 1 octombrie 2017.

Aceasta a fost ura nr 5 sau 6 sau 7…catalonii știu exact câte motive de ură mai au.

Pe mulți i-a șocat, poate pentru că nu se așteptau în 2017 la așa o violență împotriva civililor nevinovați, însă nu și pe cei care știau  “dragostea cu năbădăi“ dintre catalani și conducerea madrilenă. Despre ce se întâmplă în Catalonia de ceva vreme încoace s-a scris enorm, de cele mai multe ori fără obiectivitate, cu scopul clar de a manipula cititorul înspre o tabără sau alta, de puține ori într-o manieră imparțială.

Va fi Catalonia cu adevărat independentă? Greu de spus. Spania a făcut multe concesii Cataloniei și susține că a făcut tot posibilul pentru o existență comună, însă este un stat federal, așa că nu va permite să se creeze un precedent prin acceptarea independenței Cataloniei. La cum îi stă în obicei, este posibil să recurgă în continuare la violență dacă va fi cazul. Insă, vremurile s-au schimbat și violența naște astăzi valuri uriașe de dezaprobare, rezistență și îndârjire feroce din partea celor oprimați, dar și a celor care privesc din exterior evenimentul.

Articolul meu pledează pentru o mai bună și mai imparțială informare înainte de a simpatiza cu unii sau cu alții. Așa că voi striga Viva Catalonia! Viva Espania! Fie ce-o fi!

Linkuri utile:

Te-ar putea interesa sa citesti si celelalte articole despre Barcelona Gaudi-arhitectul lui Dumnezeu și 3 dintre proiectele sale și Celălalt arhitect al Barcelonei

 

Thank you

Reclame

15 comentarii la „Barcelona, o cultură aparte și 5 motive de ură împotriva Madridului”

  1. Este de fiecare data o mare placere (si un bun prilej pentru a mai invata istorie europeana) sa citesc articolele AveHistoria.
    +1 pentru impartialitate. Pentru mine, fiind un fan la echipei de fotbal Barca, o sa fiu un pic biased Catalunia.
    Cat despre Barcelona, am auzit enorm de multe lucruri frumoase despre acest oras, asa ca imi doresc ca unul din urmatoarele mele concedii sa mi-l petrec acolo. Si, bineinteles, acest ghid istoric o sa imi fie de mare ajutor.
    … pe de alta parte, inserand si putin umor in comentariu, daca tot sunt foarte multi alergatori sculptati pe plajele din Barcelona, unul in plus poate sa mai aduca o pata de culoare…. alba;) FARA TATUAJE, OF COURSE.

    Apreciază

    1. Multumesc Antonel Pazargic pentru aprecieri! Intr-adevar, Barcelona e un oraș plin de culoare, care atrage, cică, mai bine de 5 milioane de turiști pe an…nebunie…Așa că îți recomand cu căldură o vizită în Barcelona, însă așteaptă și următorul articol care va fi dedicat nu istoriei, ci stilului Modernista, născut în Barcelona și datorită căruia milioanele de turiști vizitează acest oraș. Bănuiesc că n-ai să ratezi șansa de a asista la un meci al F.C.Barcelona, dacă tot ești mare fan. Mi-amintesc că erau câteva magazine de-ale clubului care vindeau tot felul de suveniruri.
      Cu siguranță pata ta de culoare…albă, va ieși în evidență printre alergătorii ale căror tatuaje colorate sunt, să zicem, în ton cu stilul modernista. Vei fi o rara avis.

      Apreciază

    1. Multumesc pentru aprecieri, Dana! După cum vezi, ți-am răsfoit blogul și am citit și rubrica „Despre mine”. Felicitări pentru blog, mult succes și la cât mai multe călătorii inspirate.
      Te mai aștept pe AveHistoria. Sper să mai gasești și alte articole care să-ți placă.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Felicitări pentru articol, Aura! Pe langa faptul că e plin de informații utile, pe care nu le-am mai citit nicăieri până acum, e și foarte atractiv vizual. Multă inspirație în continuare!

    Apreciază

    1. Multumesc mult, Madalina! Asta si incerc prin blogul meu, sa scriu despre lucruri pe care nu le-am gasit mai nicaieri pe blogurile de calatorii. Sunt foarte utile si detaliile organizatorice, senzatiile, expetientele traite de fiecare, dar daca lipseste povestea, istoria locului, toate sunt fade si fara noima.
      Sper sa-ti mai placa si alte articole de pe AveHistoria!

      Apreciază

  3. Un articol interesant pentru cine nu cunoaște mai nimic despre Spania. Nu am înţeles cine te-a întrebat despre ura dintre catalani și cei de la Comunidad de Madrid. Și de unde limba catalană este latină. Catalana și Valenciana sunt apropiate, dar mult diferite de limba spaniolă, castellana cu este cunoscută, nu mai vorbesc de Pais Vasco, care este altă lume, tot pe pământul Spaniei. În Catalunya, lumea este îndoctrinată cu ura contra Spaniei de la naștere. Sunt multe probleme între guvernul central de la Madrid și cel regional autonom din Barcelona. Probabil numai dacă locuiești în Spania poţi înţelege fenomenul. Spaniolii au fost dominaţi de arabi mulţi ani, în Comunidad Valenciana, majoritatea localităţilor au nume arăbești, Benicarlo, Benicassim, Burriana și multe altele, pline de marocani. De Sangrada Familia, un fel de Casa Poporului, bani și ani mulţi, Gaudi a murit și asta tot în lucru și astăzi, în fine

    Apreciază

    1. Multumesc ca ai avut rabdare sa citesti tot articolul!
      Comentariul tau lasa sa se inteleaga ca esti un cunoscator din interior al Cataloniei. Probabil locuiesti acolo, nu?
      Ma bucur ca esti de acord cu mine in privinta urii pe care o resimt catalanii pentru Spania. Ura aceasta am resimtit-o atunci cand am vizitat Barcelona si am tinut-o minte. Apoi, atunci cand evenimentele din toamna au atras atentia intregii lumi, prietenii au inceput sa ma intrebe mai multe despre trecutul celor doua. Asa ca, mi-am zis ca e bine sa scriu un articol in care sa explic, prin prisma cunostintelor pe care le detin, o parte din motivele galcevii. Si uite ti-am raspuns la prima ta nedumerire „cine te-a întrebat despre ura dintre catalani și cei de la Comunidad de Madrid”. E ca si cand, in vizita fiind, iei gazda la rost ca de ce si-a pus pe perete nu stiu ce tablou. Sunt sigura ca nu asta ai vrut sa exprimi, nu?
      Eu am un blog personal in care incerc sa arat povestea locurilor prin ochii unui profesor de istorie calator prin lume, adica eu… Sunt zeci de bloguri de calatorie, e drept. Toate dau informatii organizatorice foarte utile, putine mai spun si un pic din povestea locurilor. Blogul meu pe care l-am lansat acum 6 luni, vine cu o completare: da viata, sens si importanta oraselor, cladirilor, pietelor, statuilor, strazilor, podurilor, etc. Spun povesti despre regi/regine, printi/printese, despre artisti exceptionali, dar si despre oameni obisnuiti dar ambitiosi, determinati si harnici care au construit orase pe care astazi le admiram sau le punem pe lista calatoriilor dorite, despre momente de extaz, dar si de agonie, de glorie, putere si exces dar si decadenta si declin.
      De ce te mira ca limba catalana este latina?! Intreaga Spanie a fost provincie romana timp de secole, a dat Imperiului Roman trei imparati, dintre care unul pe care il cunoaste tot romanul, Traian si a fost supusa procesului de romanizare. Nu trebuie sa ma crezi pe mine pe cuvant. Uite ce spune wikipedia in primul paragraf al articolului dedicat limbii catalane: „Catalan (/ˈkætəlæn, -ən, ˌkætəˈlæn/;[4] autonym: català [kətəˈla] or [kataˈla]) is a Western Romance language derived from Vulgar Latin”.
      Iti multumesc pentru ca te-ai abonat la blogul meu si sper sa-ti mai placa si alte articole AveHistoria. Mult succes si blogului tau!

      Apreciază

      1. Mi-a fost greu să îţi citesc tot articolul, recunosc, dar m-am aventurat. Istoria unui stat o înţelegi mai ciuntită dacă nu locuiești în interiorul lui. Dacă vorbești limba spaniolă, asta oficială, castellana, pe la Barcelona nu ai de ce să te simţi stânjenit, tot în Spania este. Lumea acolo este mai bogată industrial, nu cred că doar mergând pe stradă îţi dai seama de nivelul urii.
        Nu am simţit asta. Că există între orașe rivalitatea mai ridicată, fenomenul fotbalistic o demonstrează.
        Sunt articole care îţi răpesc minute bune din timp, ori omul nu are răbdare, iar asta se simte prin numărul de urmăritori. Muchas gracias, a ti!
        Hasta luego!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s