Florenta-orasul dinastiei de Medici (I)

Imi spunea cineva care vizitase Florenta: „Acolo, unde te duci, unde te intorci ti se spune „e facut de familia de Medici” , sau „e palatul familiei de Medici”, sau „a fost comandat de familia de Medici”…peste tot numai Medici. Parca toata Florenta a fost a lor. Ce-i dom’le cu Medici astia? „

Ei, intrebarile erau pertinente si-mi ridicasera mingea la fileu. Asa ca in cele ce urmeaza voi incerca sa le dau raspunsuri in doua articole care se intind pe o durata de aproape 150 de ani (aprox. 1430-1570) si care au 5 personaje principale din familia de Medici: Cosimo cel Batran, Lorenzo Magnificul, papa Leon X, papa Clement VII si ducele Cosimo I.

Iata, mai exact subtitlurile din prima parte a povestirii:

In articolul Florenta – locul Renasterii omului. Cum a fost totul posibil?  am povestit cum de la o mica asezare intemeiata de Iulius Caesar, Florenta a ajuns din punct de vedere economic al treilea oras al Italiei si cel mai important pol de cultura al secolului XIV. Florenta a fost izvorul  unui nou mod de gandire, de educatie si de cultura-Umanismul-transformat apoi de catre Petrarca, Boccaccio si Dante Alighieri intr-un fluviu care a inundat Europa insetata de un alt fel de cultura.

Familia de Medici-inceputurile

Si totusi, Florenta inca nu atinsese inca apogeul. Dupa ani de disperare, ciuma si revolte, fraiele puterii vor fi preluate de familia de Medici care pentru mai bine de 200 de ani s-a mentinut la putere prin intrigi, crime, asasinate, coruptie si razboie. Ma rog, nu au fost singurii si nici cei mai intriganti si corupti din istorie, dar invidia rivalilor le-a lasat pe vecie creionata o astfel de imagine. Au avut multi dusmani, inclusiv propriul lor popor florentin, dar pentru gloria familiei, au stiut sa-si faca prieteni, sa-i protejeze si sa-i plateasca pe cei mai mari artisti si ganditori ai vremii: Michelangelo, Brunelleschi, Botticelli, Leonardo da Vinci si Galileo Galilei. Acestia, in numele familiei de Medici, au creat o explozie de idei care odata declansata in Florenta, nu a mai putut fi oprita. Aceasta s-a numit Renasterea si a pus capat intunericului lumii medievale, deschizand orizontul lumii moderne.

Se spune ca aceasta familie fusese una de…medici si spiteri (farmacisti) inca din secolul XII. Cu timpul, s-au lansat in afacerile cu lana, apoi au devenit bancheri prosperi. De altfel, blazonul familiei are pe un fond aurit 5 bile. Unii spun ca ar fi de fapt 5 pastile/pilule, altii spun ca ar reprezenta pietre pretioase sau chiar monede, o trimitere clara la bogatia familiei. In partea de sus a blazonului au fost adaugate dupa innobilarea familiei de catre regele Frantei Ludovic XI, trei flori de crin, simbolizand monarhia franceza. Blazonul de Medici este vizibil si astazi pe toate cladirile, palatele pe care le-au construit sau le-au detinut. Si nu sunt putine…incercati sa le identificati la fata locului si veti fi uimiti de cat de multe veti gasi.

Cosimo cel Batran de Medici

Profitand de un moment favorabil, Cosimo (cel Batran) de Medici a preluat conducerea orasului. Era o premiera in familia de Medici. Dar, rivalii sai nu s-au impacat cu idea pierderii puterii si in urma unui complot l-au arestat si inchis in turnul Palazzo Vecchio. Erau vremuri dure si lui Cosimo ii era teama sa nu fie aruncat de la fereastra turnului. Cand ajungeti in fata Palazzo Vecchio, ridicati ochii spre turn si veti vedea ferestrele de sus, in spatele carora a fost inchis Cosimo.

Palazzo Vecchio, Florenta
Palazzo Vecchio

In urma unui referendum, florentinii s-au pronuntat: Cosimo de Medici era un tradator si trebuia executat. Banii pot cumpara de multe ori orice si Cosimo a reusit sa evadeze si sa ia calea exilului.

Dupa numai un an, fara banii familiei de Medici, orasul se zbatea in mari probleme financiare si bucurosi ca nu l-au executat, florentinii l-au chemat pe Cosimo sa ii conduca mai departe. Era anul 1434.

Cosimo de Medici a construit un urias imperiu bancar si comercial. Astfel, familia Medici detinea antrepozite de matasuri , manufacturi de postav si o banca locala in Florenta, o banca internationala (cu sediul in Florenta) care avea filiale in Geneva, Bruges, Londra si Avignon dar si in Italia la Milano, Roma, Venetia si Pisa. In acelasi timp, Cosimo de Medici era si bancherul papei de la Roma si al altor regi si printi europeni.

Familia Medici devenise cea mai bogata familie a Europei.

Cosimo de Medici beneficiase inca din copilarie de cea mai buna educatie, tatal sau ingrijindu-se sa-i aduca cei mai buni profesori care sa-l invete neaparat si clasicismul greco-roman. Asa ca, la varsta adulta, atunci cand nu facea strategii de afaceri, se ocupa de cealalta pasiunea a sa, cultura. Interesul sau era in special orientat spre arhitectura si sculptura, oferind sume colosale artistilor pentru proiectele la care visa. Se comporta ca un adevarat “mecena”, sprijinind, incurajand si finantand artistii.

Ce inseamna “mecena”?

“Mecena” este astazi un substantiv comun care desemneaza o persoana care sustine financiar si moral artele si cultura. Dar Mecena a existat si ca substantiv propriu, ca fiinta umana. Mecena a fost unul dintre cei mai bogati oameni ai Romei Antice si prieten al primului imparat roman, Octavianus Augustus.  Pentru ca a cheltuit sume enorme pe proiectele culturale ale vremii, numele sau a ramas in mentalul colectiv echivalent cu gestul facut de o persoana care sustine financiar oamenii de litere si de arta, cultura in general.

De ce aveau nevoie artistii de un patron?

Pe atunci nu existau precum astazi, galerii de arta, magazine unde sa fie expuse si vandute operele acestora. Ei creau doar la comanda celui care ii plateau.

Cosimo de Medici si artistii Renasterii

Trecuse mai bine de 100 de ani si catedrala, simbolul cel mai de pret al orasului, nu avea inca o solutie pentru acoperis. Prestigiul orasului era stirbit. Breasla lanarilor a anuntat un concurs la care s-au prezentat Lorenzo Ghiberti si Filippo Brunelleschi, ultimul sustinut de Cosimo de Medici. Solutia oferita de Brunelleschi era nemaintalnita si greu de inteles, pentru ca de teama sa nu i se fure calculele, arhitectul le scrisese incifrat. Sprijinul lui Cosimo a contat in alegerea acestuia din urma.

Statuia lui Filippo Brunelleschi
Filippo Brunelleschi admirandu-si capodopera: cupola domului Santa Maria dei Fiore

Lucrarile au durat 16 ani, fiind mereu supuse incertitudinii. Nimeni nu stia daca proiectul lui Brunelleschi va dura si cupola nu se va prabusi. Rivalii lui Cosimo doreau insuccesul lui Brunelleschi. La sfarsitul atator ani de munca, catedrala Santa Maria dei Fiore avea o cupola cum nicaieri in lume nu se mai construise. Contemporanii au considerat-o un miracol, iar gloria orasului si a lui Cosimo au atins cote nebanuite. Brunelleschi facuse imposibilul posibil, revolutionase arhitectura, fiind recunoscut cel mai mare arhitect al Europei. El nu s-a oprit aici, fiind cunoscut si ca “inventatorul” perspectivei in pictura. Astazi, mai toate ghidurile turistice, carti dedicate Florentei au pe coperta ca prim plan cupola catedralei, semn ca acesta este simbolul Florentei, precum Turnul Eiffel pentru Paris, sau Turnul Londrei, sau Colosseumul pentru Roma, etc.

Cupola Domului Santa Maria dei Fiore, Florenta
Domul Santa Maria dei Fiore

Pentru ca a dorit un palat mai mare, Cosimo de Medici, l-a comisionat nu pe cel mai mare arhitect, Brunelleschi, ci pe Michelozzo, un arhitect de o mare valoare, dar cu un stil mai sobru. Cosimo nu vroia sa atraga atentia multimii intr-un mod ostentativ asupra bogatiei sale si si-a dorit un palat mai auster in exterior. Asa  ca Michelozzo corespundea exigentelor sale care a intocmit proiectul pentru Palazzo Medici (Riccardi) din Via Cavour.

Ulterior, le-a oferit comenzi lui Brunelleschi, Fra Angelo si Donatello. Cu acesta din urma a legat o prietenie dincolo de moarte. In bazilica San Lorenzo proiectata de Brunelleschi si unde Donatello a creat sculpturile, se afla si Capela Medici unde cei doi prieteni sunt inmormantati unul langa altul.
Exemplul de mecena al lui Cosimo de Medici a fost preluat de mai toate familiile de bancheri  florentine, dornice sa-si infrumuseteze palatele lor cu opere de arta, dar si pentru decorarea orasului. Au simtit ca e de datoria lor sa se implice si ca persoane fizice, arta nemaifiind doar datoria corporatiilor.

Marete lucruri facuse Cosimo pentru florentini care recunoscatori, la moartea acestuia, i-au dat titlul de “pater patriae” (parintele patriei).

Lorenzo Magnificul si apogeul cultural al Florentei

Insa apogeul cultural a fost atins in timpul nepotului sau, Lorenzo, zis si Magnificul. Avea doar 20 de ani atunci cand a preluat puterea de la tatal sau si multi au crezut ca tineretea sa nu il va ajuta sa se mentina. In frunte cu papa de la Roma, rivalii sai au incercat sa falimenteze familia Medici. N-au prea reusit si atunci au pus la cale un complot. Lorenzo si fratele sau trebuiau ucisi. Conspiratorii si-au ales momentul prielnic: in timpul slubei de Pasti din Domul Santa Maria dei Fiore. Netinand cont de cele sfinte, au sarit cu cutitele pe cei doi. Giuliano, fratele sau mai tanar a murit sub cele 19 lovituri de cutit, dar Lorenzo a scapat doar cu o rana la gat si cazut fiind, s-a ridicat insangerat transmitand florentinilor idea ca de Medici sunt inca pe pozitii. O scena tipica de „Game of thrones”. Atunci cand vezi intra in catedrala, amintiti-va si de acest moment dramatic!

Domul Santa Maria dei Fiore, Florenta
Domul Santa Maria dei Fiore

Florentinii au fost atat de furiosi si oripilati de gest incat i-au linsat pe conspiratori, iar pe episcopul de Pisa (sustinator al complotului) l-au spanzurat de Palazzo Vecchio. Papa l-a excomunicat pe Lorenzo si impreuna cu regele Neapolului a trimis o armata la portile Florentei. Soarta lui Lorenzo parea pecetluita. Inteligenta si curajul tineretii l-au scos din impas. A plecat incognito la Napoli pentru a vorbi personal cu regele. Acesta a fost atat de impresionat de cultura si inteligenta tanarului Lorenzo incat a renuntat la alianta cu papa. Conflictul s-a stins, iar faptul ca Lorenzo a salvat orasul de la invazia napolitana si papala si-a castigat supranumele de Magnificul  consolidandu-si definitiv pozitia de lider al Florentei.

Magnificul, fin politician, om de litere, era inconjurat in permanenta de geniile epocii sale. La curtea sa a locuit filosoful Pico de la Mirandola, iar adolescentul promitator de numai 13 ani, Michelangelo studia sculpturile din gradina palatului sau. De fapt, Michelangelo a primit o camera in Palazzo Medici unde i-a avut zi de zi tovarasi de companie pe fiul lui Lorenzo si pe nepotul acestuia. In acel mediu, el a fost expus unei lumi artistice incredibile.

Lorenzo Magnificul intemeiat o academie unde s-au adunat cei mai de seama umanisti ai Italiei.

Ca un adevarat mecena, i-a comisionat pe Verrocchio, Botticelli si Filippino Lippi. Cel putin, in plan cultural, lucrurile excelau.

Cine a fost Savonarola? Impactul martiriului sau.
Statuia Sfantului Apostol Luca, Orsanmichele, FLorenta
Sfantul Apostol Luca, Giambologna, Orsanmichele

In acele vremuri, Savonarola, un predicator dominican, a inceput sa condamne din amvonul catedralei, coruptia din sanul Bisericii care trebuia sa se reformeze, ignoranta celor bogati si indestulati, abuzurile administratiei florentine, asuprirea si exploatarea nevoiasilor. Propavaduia reintoarcerea la valorile morale crestine si dispretuia ideile avangardiste ale Umanismului. Condamna libertatile pe care Lorenzo le acordase orasului si care i se pareau inspirate de diavol. Lorenzo insusi era izvorul raului si pacatului. Bineinteles ca predicile sale s-au bucurat de un mare succes, mai ales printre cei din patura saraca a orasului.

Savonarola pretindea ca poate vedea viitorul, unul sumbru pentru Florenta care era sortita damnarii sub conducerea lui Lorenzo Magnificul. Atunci cand Lorenzo s-a imbolnavit grav, a inceput si el sa creada in ce spunea Savonarola. Pe patul de moarte fiind, l-a chemat pe drasticul predicator pentru a-i cere binecuvantarea. Savonarola insa l-a blestemat. La scurta vreme, Magnificul Lorenzo moare. Avea 43 de ani.

Popularitatea lui Savonarola a atins cote maxime, calugarul preluand conducerea de facto a Florentei. In Piazza della Signoria organizat un rug al vanitatilor unde au fost incendiate carti, bijuterii, statuete, obiecte de lux. Chiar si Botticceli a participat, aruncandu-si in foc propriile picturi cu teme mitologice. Savonarola a interzis bijuteriile, machiajul, prostituatele erau batute in piata publica, iar homosexualii arsi pe rug. Dorea sincer sa creeze in Florenta, imparatia lui Dumnezeu pe pamant, prin orice mijloace.

Papa, foarte criticat de Savonarola, l-a chemat la o intrevedere la Roma. Predicatorul a refuzat, iar papa l-a excomunicat. In fata acestei pedepse, florentinii il lasa fara srijin, iar opozitia impotriva lui castiga teren. Fiind in incapacitatea de a face minuni la comanda, predicatorul a fost arestat, torturat, judecat si condamnat la moarte prin ardere pe rug. Sentinta a fost pusa in practica in Piazza della Signoria, in fata Palazzo Vecchio. Astazi, o placa comemorativa marcheaza locul teribilului rug.

Lespedea comemorativa a locului unde Savonarola a fost ars pe rug
Lespedea comemorativa a locului unde Savonarola a fost ars pe rug

Florenta a fost profund marcata de procesul si sentinta lui Savonarola (astazi considerat un precursor al lui Martin Luther si Jean Calvin). Chiar si in operele artistilor se poate vedea aceasta stare, precum in cea a lui Michelangelo, sau in cea a lui Botticelli care a renuntat sa mai picteze nimfe golase, adoptand o pictura exclusiv religioasa.

Dupa moartea lui Lorenzo Magnificul, familia de Medici a fost expulzata din Florenta si doar cu armata fiul si nepotul Magnificului vor reusi sa revina in oras.

Dar, despre cei doi viitori papi, Catherina de Medici si despre ducele Cosimo I, in Florenta-orasul dinastiei de Medici (II)

Thank you!

3 comentarii la „Florenta-orasul dinastiei de Medici (I)

  1. Pingback: Florenta – locul Renasterii omului. Cum a fost totul posibil? – AveHistoria

  2. Pingback: Prin Toscana si pe Riviera Italiana cu un copil de 1 an si jumatate. – AveHistoria

  3. Pingback: Palatul Regal din Bruxelles-un mini ghid – AveHistoria

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.