Imagine din Capela Regala, Granada

Viitorul dinastic al Spaniei parea a fi asigurat. Dar, tragediile au inceput sa distruga acest tablou idilic de familie. In 1497, mostenitorul coroanei, Juan, moare. Un an mai tarziu, prima nascuta a regilor catolici, Isabela (avea acelasi nume ca si mama sa), regina Portugaliei, moare si ea la nasterea copilului. Peste doi ani piere si nepotelul. Fiica sa, Ioana, a devenit mostenitoarea tronului, insa imediat a inceput sa dea semne de nebunie, ramanand cunoscuta posteritatii drept Ioana Nebuna. Probabil ca toate aceste evenimente funeste din viata reginei Isabela, i-au grabit sfarsitul in 1504 la varsta de 53 de ani. Dupa moartea sa, lucrurile s-au complicat in ceea ce priveste succesiunea la tron care-I revenise fiicei sale Ioana.

Aceasta era considerata o fiinta total atipica si nonconformista pentru societatea spaniola profund religioasa, conservatoare, conformista si medievala. Toti cei trei barbati din viata ei, tatal (regele Ferdinand), sotul (Filip de Burgundia) si fiul (Carol V Quintul), din dorinta lor rapace pentru putere, au incercat sa-i demonstreze incapacitatea de a guverna datorita unei presupuse si inventate boli mintale, tatal si fiul sau tinand-o prizoniera pentru tot restul vietii la Tordesillas.

Povestea romantica dar si nefericita si tragica a Ioanei Nebuna a fost/este sursa de inspiratie pentru istorici, scriitori, medici psihiatri, pictori si mai nou, regizori de film. Iata de ce.

Ioana a fost o tanara frumoasa (blond-roscata ca si mama ei) si educata la curte de cei mai buni profesori si invatati ai Spaniei, vorbind 6 limbi. In ciuda educatiei foarte religioase primite si a modelului matern extrem de pios, Ioana si-a socat familia cu scepticismul sau religios pe care mama sa s-a straduit sa-l tina secret de stat. La varsta de 16 ani, in 1496, a plecat intr-o calatorie pe mare spre Tarile de Jos, unde avea sa-si intalneasca sotul si marea ei dragoste, Filip I duce de Burgundia numit si “cel Frumos”, mostenitorul Tarilor de Jos si al imperiului Habsburgic cu care s-a si casatorit in apropiere de Bruxelles (in Lier).

Calatoria pe mare plina de peripetii a fost uitata de Ioana atunci cand si-a vazut viitorul sot. A fost, se spune, dragoste la prima vedere, de ambele parti. Aceasta casatorie a fost considerata cea mai reusita din istoria Europei, primul lor fiu (Carol V zis Quintul nascut in 1500) mostenind un teritoriu urias (Spania, Tarile de Jos si Imperiul Romano-German). La curtea sotului sau, totul era diferit: obiceiurile, eticheta, nobilii bogati de la curte, ba chiar si religia. Fiind obisnuita cu rigorile Inchizitiei din Spania, modul de viata mai relaxat, tolerant si nu atat de conservator I s-au potrivit de minune Ioanei care a renuntat la clericii spanioli, alegand in schimb, preoti francezi. La cei 18 ani ai sai, acest comportament rebel a fost interpretat de propria familie ale carei scrisori alarmate le ignora, drept vecine cu schizofrenia.

Imagine din Capela Regala, Granada

Pentru Filip insa, frumoasa lui sotie, mai mereu insarcinata nu i-a fost suficient, multele sale aventuri extraconjugale ajungand la urechile Ioanei care nu-si putea cenzura excesele de gelozie. Astfel de manifestari erau considerate stranii, familia si anturajul neintelegand dragostea si pasiunea atat de inflacarate intr-o casnicie aranjata. In anul urmator, trece prin tragicele disparitii ale fratelui, apoi ale surorii si nepotelului sau si in 1504 si a mamei sale.

Astfel, destinul sau poate Dumnezeu in care nu prea credea, ii harazise sa devina regina Spaniei. Pentru ca se stabilise la Bruxelles impreuna cu sotul sau, tatal, Ferdinand, a raspandit zvonul incapacitatii guvernarii fiicei sale, capatand titlul de regent. In acelasi timp, si Filip I dorea sa fie regele Castiliei, socrul si ginerele ajungand in scurt timp la o stare de conflict rezolvata printr-un tratat prin care cei doi stipulau asa-numitele probleme mintale ale Ioanei, excluzand-o de la guvernare, Castilia fiind cedata lui Filip.

Imagine din Capela Regala, Granada

Intre timp, Ioana nascuse cinci copii, iar in 1506 cand sotul sau a murit fulgerator la varsta de 28 de ani, de febra tifoida (desi au fost zvonuri care au spus ca a fost otravit de tatal Ioanei), era insarcinata cu al saselea copil. Durerea sfasietoare pe care a manifestat-o, in ochii contemporanilor a fost tot un semn al nebuniei. Pentru ca Filip a murit in Burgos dar si-a dorit sa fie inmormantat in Granada, iar inima in Bruxelles, Ioana a trebuit sa parcurga impreuna cu convoiul funerar mai toata Spania. Periplul a durat 8 luni, in timpul caruia Ioana a nascut o fetita, cortegiul funerar punandu-se in miscare doar noaptea pentru a o proteja pe regina insarcinata de caldura si soarele dogoritor, dar si pentru a evita aglomeratia oraselor.

Pe seama acestui eveniment s-au tesut tot felul de zvonuri despre comportamentul Ioanei fata de corpul imbalsamat al sotului. Fiul (printul mostenitor Carol) in varsta de nici 6 ani si ceilalti copii i-au fost luati si dusi sa fie crescuti in Flandra. A devenit cea mai ravnita vaduva a Europei, iar pentru tatal sau era o problema care trebuia urgent rezolvata. A scris la toate curtile Europei vaitandu-se de comportamentul fiicei sale dupa moartea ginerelui sau. Presupusa ei nebunie era un pretext convenabil de a o izola. Dupa indelungate si disperate rugaminti, i-a fost adus ultimul ei copil, Catherina, s-o insoteasca in domiciliul fortat, ca o ultima “amintire” de la sotul ei.

Tatal sau, Ferdinand a ramas sa conduca cu titlul de regent, insa in 1516 a murit lasand posteritatii un testament in care-si declara dragostea fata de sotia sa Isabela:

“Dintre toate favorurile, proprietatile si darurile pe care Dumnezeu mi le-a dat, nu pentru ca le merit ci dintr-o infinita dragoste, cel mai important pentru mine a fost casatoria cu Pioasa Doamna, Regina Isabela, o onorabila si foarte iubita femeie, Dumnezeu s-o odihneasca. Dumnezeu stie cat de mult am suferit la moarte sotiei si cat de mult ne-am iubit (…) viata ei a fost exemplara, plina de virtuti si cu frica de Dumnezeu (…) incat suntem obligati s-o iubim mai presus decat orice.”

Dupa moartea lui Ferdinand, fiul Ioanei, Carol, in varsta acum de 16 ani, a venit in Spania impreuna cu sora sa Eleonor pentru a pretinde tronul. Deoarece Ioana era regina de drept, Carol a trebuit sa-i faca o vizita mamei sale la Tordesillas pentru a-i cere incuviintarea. Mama si cei doi copii nu se mai vazusera de aproape 12 ani. Carol nu implinise 6 ani, iar Eleonor avea doar 7 atunci cand si-au vazut mama pentru ultima oara.

Acum Ioana avea 38 de ani, iar fiica sa Catherina care i-a fost alaturi, 10. Probabil ca li se spusese copiilor ca mama lor era nebuna.  Ce-o fi fost oare in sufletul fiecaruia? Ioana a fost coplesitor de bucuroasa si i-a primit in camerele ei simple, cu podele acoperite cu paie, imbracata in negru (culoare pe care a adoptat-o de la moartea sotului). Carol a fost afectat si jenat sa-si vada mama si sora mai mica traind astfel, dar odata obtinand aprobarea reginei-mama de a conduce cu drepturi depline, nu numai ca nu a facut nimic pentru a le imbunatati situatia, ba chiar s-a asigurat ca mama sa va trai in continuare in cea mai ferma izolare. Sora sa Catherina a parasit locul in care a trait alaturi de mama sa doar cand s-a casatorit cu regele Juan III al Portugaliei. De fapt toti copiii Ioanei au ajuns regi, regine sau imparati ai Europei.

Una din cele trei usi regale ale capelei

Cu binecuvantarea mamei sale, Ioana, Carol a domnit din 1516 cu titlul de Regele Spaniei Carol I, iar din 1519 imparat al Imperiului Romano-German cu numele de Carol V (Quintul). Avand o descendenta extraordinara, bunicii mamei fiind Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia, iar bunicii din partea tatalui Maria de Burgundia (despre care am vorbit aici), mostenitoarea Tarilor de Jos si Maximilian I, imparatul Imperiului Romano-German, Carol era mostenitorul unui imperiu unde “soarele nu apune niciodata” si care ingloba Spania, Tarile de Jos, Imperiul Romano-German, Sicilia si coloniile amerindiene.

Din pacate, Carol nu s-a facut placut la curtea spaniola (nevorbind de la inceput limba curtii), avand propria lui curte de flamanzi adusi din Bruxelles (Brussel in flamanda). Astfel, profitand de lipsa regelui plecat sa-si ia in primire titlul de imparat romano-german, o revolta a izbucnit in Spania. Ioana a fost vizitata la Tordesillas de liderii rascoalei care au constatat cu uimire ca aceasta este in deplinatatea facultatilor mintale si prin urmare propunandu-i sa preia conducerea Spaniei. Ioana a refuzant insa sa-si detroneze fiul, la intoarcerea acestuia, liderii revoltei fiind executati.

Ioanei i  s-a inasprit regimul de detentie, iar dupa plecarea fiicei sale, ramasa singura, probabil ca a si innebunit de-a binelea. Dupa ce a fost abuzata fizic si psihic de paznicul sau, cu buna stiinta si chiar la indicatiile tatalui si apoi a fiului sau, Ioana a murit in Vinera Mare a anului 1555, refuzand ultima impartasanie. De fapt fiul sau Carol I (V) nu a mostenit cu adevarat tronul Spaniei decat la moartea mamei sale. Un an mai tarziu, Carol V a abdicat in favoarea fiului Filip II si a fratelui sau mai mic, Ferdinand I. La trei ani de la moartea mamei sale, Carol si-a gasit si el sfarsitul. Filip II, a mutat ramasitele bunicii sale, Ioana, in Capela Regala din Granada alaturi de sotul si parintii acesteia.

In septembrie 1504, simtindu-si sfarsitul aproape, regina Isabela impreuna cu sotul sau Ferdinand au decis ca Granada sa fie orasul locului lor de veci. In anul urmator au inceput lucrarile in stil gotic la capela regala, dar Isabela murise deja. Capela il are ca patron spiritual pe Sf. Ioan Botezatorul si a fost terminata in 1517 la un an dupa moartea regelui Ferdinand. Imparatul Carol I (V, Quintul) si apoi fiul acestuia Filip II au decorat capela in stilul renascentist al vremii lor.

Astfel, Capilla Real din Granada, considerata cea mai mare capela funerara a Spaniei, odihneste pentru totdeauna, patru capete incoronate, patru destine inrudite, zbuciumate, inversunate unele impotriva celorlalte, rivale uneori, dar care au marcat istoria Spaniei si a Europei.

Mormintele Isabelei de Castilia & Ferdinand de Aragon

Am pasit cu smerenie in aceasta capela, dar si cu recunostinta de a ma afla acolo,  amintindu-mi de fetita  de nici 12 ani care nu si-a imaginat ca va fi vreodata in preajma Isabelei de Castilia si a lui Ferdinand de Aragon.

Va recomand sa cititi si:

Granada Regilor Catolici I

Granada, ultimul bastion maur din Spania I