Aproape de apusul soarelui, in iulie 2014, paseam cu vadita emotie si curiozitate pe poarta sudica a Muntelui Saint Michel incadrata de doua turnuri (La tour du Roi si La tour de l’Arcade) si odata cu noi o multime de alti turisti curiosi sa-i treaca pragul. De cum am  intrat in satul de la poalele muntelui, am dat in Grand-Rue unde am remarcat ticsitele magazine de suveniruri si micile restaurante inghesuite pe stradutele inguste gata sa-i atraga pe oaspeti.

 

Am aflat cu bucurie ca ne-am nimerit fix in timpul unicului festival de pe Munte, “13 siècles entre ciel et mer” si ca suntem invitati sus, in manastire la un concert oferit de calugari. Ne-am indepartat grabiti de lumescul muntelui si am inceput sa urcam numeroasele trepte care duceau spre manastire. Cu cat ne apropiam de ea, cu atat ne afundam intr-o atmosfera calma, linistitoare si serena. Incercam sa ridicam cat mai des ochii spre inalt si de fiecare data eram izbiti de impresia puternicelor fortificatii a caror consolidare a atins apogeul in timpul Razboiului de 100 de Ani.

In acele vremuri, mai exact pe la 1393, abatele manastirii a ranforsat sistemul defensiv construind Le Chatelet (Castelasul). Fortificatia, constructie tipica medievala, gotica, avea 4 nivele, flancata de doua turnulete crenelate. La parter era amenajata Sala de Arme unde pelerinii erau obligati sa-si lase armele inainte de a intra in Casa Domnului.

Dar mai impozanta decat Castelasul se ridica in dreapta noastra “La Merveille”, cladita in 1228, avand 3 nivele, care adapostea Sala Pomenilor, Crama, Sala de Oaspeti, Scriptorium, Sala de Mese si Claustrul (curte interioara). “La Merveilles” merita mai mult decat aceasta enumerare de sali, asa ca voi detalia putin.

La nivelul superior, Refectoriul (sala de mese a calugarilor) a reprezentat pentru arhitect o piatra de incercare. Pentru a nu se surpa peste Sala de Oaspeti, stalpi desi sustin peretii salii, dand o puternica impresie de sobrietate si eleganta gotica. Calugarii se aseaza la mese cu spatele la perete, nu inainte de a rosti o rugaciune. Mancarea frugala este servita de mai tinerii calugari si consumata in liniste, singura comunicare facandu-se prin semne.

La acelasi nivel superior, datand din 1324, se afla Claustrul, o gradina suspendata intre cer si pamant, incadrata pe cele 4 laturi de galerii sustinute de 137 de stalpi supli si acoperite de o sarpanta de lemn. Aici este locul de meditatie si lectura pentru calugari si de legatura intre refectoriu, dormitor si biserica. Incepand din acest an, 2017, a intrat intr-o profunda restaurare care v-a costa 2.2 milioane de euro.

Un nivel mai jos au fost amenajate Sala de Oaspeti, Capela Sainte-Madeleine si Scriptorium-ul.

Sala de Oaspeti nu era pentru orice oaspete, ci doar pentru cei nobili. Sala este sustinuta de coloane gratioase din care se desprind ogive delicate precum niste nervuri care sprijina tavanul.

Am incercat sa-mi imaginez sala, vivanta, ca acum sapte-opt sute de ani.
Staretul si calugarii primesc in mare pompa oaspetii cu rang care-si rotesc ochii cu incantare si surprindere sa vada o sala desi austera, totusi scaldata de lumina celor noua fereste, uriase pentru acele vremuri si locuri. Mirosuri imbietoare vin dinspre cele doua seminee de pe peretele vestic, acolo unde, discret de privirea musafirilor, se gatesc bucate alese. Pelerinii de soi au parcurs un drum lung, cu aventuri, iar vanturile turbate care inconjoara muntele i-au facut sa aprecieze mai mult decat aurul uriasul si dogoritorul semineu de pe peretele sudic. Toate bune, dar si capetele incoronate au nevoie de o toaleta, care in acele vreumuri medievale nu intrunea normele de igiena si discretie din zilele noastre. Pe peretele nordic erau amenajate latrinele care aveau scurgerea…afara 😉 Ma opresc aici cu exercitiul de imaginatie…

Si totusi, obiceiurile epocii nu au legatura cu aspectul arhitectural, asa ca, Sala de Oaspeti a  fost considerata cea mai rafinata incapere a manastirii.

Scriptorium-ul era la fel de bine incalzit si scaldat in lumina naturala precum Sala de Oaspeti dintr-un motiv temeinic si practic. Aici, calugarii copiau, traduceau si decorau pretioasele manuscrise religioase dar si laice.

La cel mai de jos nivel al “Minunii”, la parter, se gaseste Sala Pomenilor si Crama. Situata fix sub Sala de Oaspeti, Sala Pomenilor, foarte sobra, oferea mancare pelerinilor obisnuiti. In Crama erau pastrate proviziile manastirii aduse pe mare.

Nu stiu daca pentru vizitatorul de astazi obisnuit sa vada peste tot cladiri grandioase, complexe sau  zgaraie-nori, “La Merveille” isi merita calificativul, insa pentru pelerinul sau calatorul medieval, cel care i-a si atribuit numele uimit de admiratie, trebuie sa fi fost impresionanta, la superlativ.

Am lasat in urma “minunea medievala” si ne-am indreptat spre manastire trecand neimpiedicati de nimeni pe sub fortificatiile Chatelet-ului si pe langa Sala de Garda. Urcusul scarilor se continua in asa-numitul “Le Grand Degré”, zona construita in secolul XIII care are pe partea stanga dormitoarele calugarilor, iar pe dreapta revervoarele de apa.

In capatul scarilor, o terasa incapatoare, Saut Gaultier, ne intampina. Drept recompensa pentru lungul urcus, terasa ne oferea o admirabila panorama si o intrare laterala in manastire. Zidurile acelea batute sute de ani de vanturi si de umezeala sarata a marii, cate oare ne-ar spune… Privindu-le, am recunoscut zidurile masive, greoaie ale stilului romanic in care a fost construita.

In interior, naosul si transeptul cu ferestrele mici, inguste (comparativ cu cele ale stilului gotic), cu arcadele perfect rotunde, folosite ca element arhitectonic, dar si ca element decorativ, stalpii grosi si puternici, fac impreuna un exemplu de biserica tipic romanica.

Si totusi, biserica nu e atat de sobra in intregime. Privirea este incantata sa vada detaliile elegante ale goticului in cor (zona altarului). Atunci cand in 1421, in plin Razboi de 100 de ani, corul romanic s-a prabusit, dupa incheierea conflictului, stilul vremii, in plin apogeu era goticul. Dupa aproape 100 de ani, noul cor era gata. Un sentiment dominant de avant spre divinitate cuprindea privitorul credincios. Frumusetea vitraliilor si cantitatea uriasa de lumina care inunda altarul, finetea ogivelor si a coloanelor, toate impresionau si induceau pelerinului medieval o stare de apropiere imediata cu Dumnezeu.

Turistul de astazi, manat de ambitia de a mai atinge o tinta pe harta sa de calatorii “am fost acolo”, nu simte misticismul emanat de zidurile manastirii. De aceea, cu ocazia implinirii a 13 secole de la fondare, pentru a sensibiliza turistii si din punct de vedere spiritual, a fost creat un festival numit “13 secole intre cer si mare” si care are loc timp de o saptamana, de regula in luna iulie. Norocosii de noi am nimerit fix in acea saptamana.

Dupa concertul religios, soarele era pe punctul de a se scufunda in mare. Un asemenea spectacol era de neratat. Parea ca Dumnezeu si/sau Natura se luau la intrecere pe munte.

Ne-am retras impresionati pe stradutele inguste, auzind in urma noastra doar zgomotul obloanelor inchizandu-se si suieratul sinistru al vantului. Jos, in sat, am mai gasit cativa turisti intarziati si comerciantii care-si inchideau pravaliile, probabil satisfacuti de profitul zilei.

 Linistea si serenitatea se asterneau peste munte.

Iesiti pe portile Minunii, ne-am intors sa privim in urma (fara manie) silueta muntelui care se pierdea in amurgul fantomatic.

Ne-am pierdut si noi in intunericul noptii, avand in minte vorba lui Origene: „Frumusetea va mantui lumea”.

 

 

Citește și:

Muntele Saint-Michel-minunea dintre ape a Occidentului I