Stilul gotic a fost cea mai mare realizare a Evului Mediu! Născut în Franța, în secolul al XII-lea, goticul a creat cele mai înalte clădiri văzute până atunci în Occiedent și în lume (cu excepția piramidelor egiptene). Și totuși, nu prin înălțime a impresionat cel mai mult, ci mai ales prin finețe, rafinament și eleganță. Vă propun să afăm mai multe despre acest stil arhitectonic care continuă să fascineze și astăzi întreaga lume.

Cum a apărut stilul gotic?

Se spune că abatele Suger de la mănăstirea Saint Denis (azi situată în nordul Parisului), prieten și consilier al regilor Franței, a primit fonduri pentru a reconstrui biserica mănăstirii. Aceasta era de o importanță colosală pentru că era locul de veci al regilor francezi și deci proiectul trebuia să fie unul îndrăzneț. Răspunzând exigențelor, abatele Suger, arhitecții și constructorii au ridicat o biserică cum nu se mai văzuse până atunci.

Pentru prima dată, fațada era organizată în trei zone, referire la Sfânta Treime, bolțile romanice au fost înlocuite cu un element nou, ogiva (arcul frânt) care permitea distribuirea greutății celor patru pilaștri și nu doi ca-n stilul romanic, pereții exteriori erau sprijiniți de arce butante și de contraforți, vitralii uriașe lăsau lumina să pătrundă din abundență, iar o minunată rozasă împodobea fațada principală. Având fonduri suficiente, construirea edificiului n-a durat decât șapte ani (1137-1144), iar la sfințirea sa a participat regele, foarte mulțumit de ingeniozitatea constructorilor. De atunci, biserica Saint Denis a devenit de referință și elementele arhitecturale inovatoare s-a răspândit în toată Franța. Succesul a depășit granițele acesteia, impunându-se în mai toată Europa.

Acesta a fost doar începutul unei povești care a marcat întregul Ev Mediu. Haideți s-o înțelegem mai bine.

Ce înseamnă gotic? Dar catedrală?

In acele vremuri, în anii 1145-1550 (perioada în care s-a construit în stilul gotic), episcopii care doreau să construiască un lăcaș de cult nu spuneau: haideți să construim o biserică în stil gotic!…dar i-am fi putut auzi spunând haideți să construim o biserică în stil francez. Denumirea de gotic a fost dată mai târziu, de artiștii italieni renascentiști (deci pe la mijlocul secolului XV) și avea o conotație peiorativă, aceștia văzând în stilul venit din Franța, o îndepărtare de la legile nobilei arte romane. Arta gotică era disprețuită și considerată una barbară de la cei mai renumiți barbari, goții. Catedrala provenea din cuvântul cathedra care însemna tron de episcop.

Unde și cine construia catedrale gotice?

După anul 1000, oamenii, bucuroși și recunoscători Domnului că lumea nu s-a sfârșit atunci, se dedică cu fervoare construirii lăcașurilor de cult. Catedralele gotice au fost construite în special în orașe (arta romanică a rămas una rurală, dezvoltată mai ales pe lângă abații), iar înălțimea și grandoarea lor reflectă puterea și orgoliul principilor și orășenilor. Catedralele gotice se construiau de-a lungul mai multor generații, unele dintre ele chiar de-a lungul a sute de ani.

Efortul financiar era unul uriaș, dar cu toții contribuiau la construirea casei Domnului prin muncă, materiale sau bani fiind siguri că vor fi mântuiți. Intre orașe era o adevărată competiție care mai de care să aibă o catedrală mai înaltă ale căror fleșe (turnuri) să străpungă cerul.

In interiorul catedralei nu se oficiau doar slujbe religioase, ci și întruniri ale breslelor, serbări populare sau chiar piețe de duminică. Acestea din urmă au dat de furcă preoților care atunci când au simțit că scapă frâiele din mână nu mai știau cum să-i scoată pe comercianți din biserică.

Cum recunoaștem o catedrală gotică?

Catedralele gotice, impresionează și astăzi prin grandoarea și longevitatea lor. In orice oraș occidental vă veți afla, veți fi atrași sau îndrumați să vizitați catedrala sau biserica gotică a acestuia. De ce este atât de impresionantă o astfel de construcție și care sunt secretele frumuseții și trăiniciei acestora? Iată elementele definitorii ale unei catedrale gotice:

Arcul frânt-ogiva și bolțile în cruce pe ogivă, au permis arhitecților medievali să realizeze construcții de o înălțime nemaivăzută până atunci. Zidurile și coloanele erau zvelte și creau o senzație în plus de verticalitate. Navele au căpătat înălțimi amețitoare, cea din Chartre avea o înălțime de 36,55m, cea de la Amiens avea 42,30m, iar cea din Beauvais…48m (ambiția nemăsurată și unele erori au dus la prăbușirea ei la scurtă vreme).

Arcele butante și contraforții au venit să sprijine din exterior pereții construcției.

Vitraliile

Cum structura catedralei nu mai era susținută de pereți, arhitecții au putut să creeze ferestre de dimensiuni uriașe, cum nu mai fuseseră văzute vreodată. Lumina juca un rol extrem de important, întrucât Hristos era văzut ca lumina lumii. Nu se cunoștea pe atunci tehnica realizării foilor mari de sticlă din ziua de astăzi, ci doar cea a vitraliilor care erau un fel de mozaic de sticlă colorată, ale cărui piese erau lipite cu fir de plumb și prinse într-un cadru de fier. Așa au reușit să creeze ferestre de formă alungită și rozase cu motive dantelate.

Efectul produs de lumina filtrată de vitralii care inunda catedrala era covârșitor. Imi și imaginez orășeanul obișnuit intrat pentru prima oară într-o astfel de catedrală. El nu mai văzuse niciodată o construcție atât de înaltă, casa lui modestă avea la parter o prăvălie, iar sus una sau două camere în care locuia împreună cu întreaga familie. Lumina vitraliilor era cu siguranță divină și parcă dădea viață scenelor și personajelor biblice. Trebuie să fi avut un sentiment de nimicnicie în casa imensă a lui Dumnezeu, dar și unul de înălțare spirituală.

Efectul dorit de arhitecți și de episcopi era unul scontat. Istoricul francez Henri Focillon aprecia că vitraliul este creația cea mai extraordinară a Evului Mediu.

Sentimentul de înălțare spirituală nu s-a pierdut odată cu evoluția societății. Imi aduc aminte că prima catedrală gotică în care am intrat a fost Sf. Stephan Dom din Viena. Nu știu alții ce-au simțit, dar eu, în acel moment (poate au ajutat și cântecele religioase pe care corul catedralei le interpreta), am avut un sentiment foarte mistic, de apropiere de divinitate.

Sculpturile

În acele vremuri, slujbele religioase se desfășurau în limba latină, total necunoscută pentru oamenii obișnuți, ci doar de către o parte a nobilimii care avea acces la educație. Pentru a face cunoscut mesajul creștin, sculptorii au realizat statui și basoreliefuri atât în interiorul bisericilor, dar mai ales în exteriorul acestora, în special în portaluri și la capiteluri dând viață personajelor și scenelor biblice. Au avut și de unde să se inspire…pe atunci, în preajma nașterii Domnului se organizau spectacole populare în fața bisericilor și ale catedralelor. Succesul acestora i-a determinat pe sculptori să imortalizeze astfel de scene pe portalurile catedralelor.

Din păcate, numele sculptorilor gotici nu sunt celebre, iar munca lor este generalizată și nu individualizată precum în perioada următoare, Renașterea.

Jgheaburile (gargui) înfricoșătoare aveau rolul simbolic de a-i  înspăimânta pe oameni de pericolul diavolului care-i pândea peste tot, dar și un rol practic de a evacua apa pluvială de pe acoperișuri. Statui foarte asemănătoare cu garguii erau și groteștii care nu aveau rolul de a deversa apa ci doar de a transmite mesaje de atenționare asupra răului.

Specific catedralelor gotice sunt și gisanții, monumente funerare, reprezentând defunctul în poziție culcată. Era și o sursă de venit pentru catedrală, pentru că cei care doreau să-și doarmă somnul de veci în casa Domnului trebuiau să plătească o sumă considerabilă, plus realizarea gisantului. Evident că doar nobilii și episcopii puteau emite astfel de pretenții.

Erau catedralele pictate?

Greu de crezut astăzi că uriașele catedrale gotice erau pictate, dar da, atât interiorul cât și exteriorul acestora erau veritabile bijuterii arhitecturale multicolore. Imaginați-vă interiorul acestora…lumina colorată care trecea prin vitralii și coloanele și pereții pictați creau un adevărat spectacol de lumină și culoare, o operă de artă dedicată lui Dumnezeu.

Cine erau constructorii-artiști ai catedralelor?

Din păcate, ideea de artist nu era cunoscută atunci. Abia în timpul Renașterii este apreciată valoarea muncii unui sculptor, pictor, care nu mai este considerat simplu muncitor specializat, ci artist desăvârșit. De aceea, în Evul Mediu nu se știu prea multe nume ale acestora, deși ar fi meritat pe deplin să fie cunoscuți de posteritate la fel de mult precum Michelangelo, sau Da Vinci. S-au păstrat totuși planurile unui arhitect, Villard Honnecourt, care a construit nu numai în Franța, dar și în Germania, Elveția sau Ungaria. S-au păstrat până la noi câteva caiete ale sale, în fapt 33 de hârtii de pergament, în care el explică prin desene, planuri și text amploarea construirii catedralelor. In rest, adevărații artiști ai Evului Mediu sunt iluștri anonimi. Nedrept!

Ce țări au adoptat stilul gotic?

Goticul, o arhitectură nouă, s-a răspândit rapid în toată Franța, unde arhitecții se străduiesc să exploreze două principii: cum să mărească și mai mult ferestrele, cum să construiască și mai înalt. Din Anglia și până în Transilvania, biserica catolică a construit casele Domnului doar în stilul gotic…cu unele excepții.

Anglia a fost prima care a adoptat goticul. Arhitectului francez, Guillaume de Sens i s-a conferit încrederea pentru a construi Catedrala din Canterbury. Ulterior, arhitecții englezi vor crea propriul lor stil gotic (decorated style, perpendicular style), exuberant, bogat ornamentat și elegant.

Spania preia goticul fancez, având ca model catedrala din Bourges (Franța).

Italia a fost cea mai rezervată în privința goticului. Ea a rămas fidelă stilului său propriu, romanic, ignorând aproape complet inovațiile arhitecturii franceze. Italienii au adoptat cel mult decorațiunile gotice (rozasa, ogiva). Structura rămâne romanică, italienii refuză să folosească arcurile butante sau contraforții, nu folosesc ogiva pentru a da înălțime, iar clopotnița este separată de biserică.

Unul dintre puținele orașe care a cedat în fața inovației a fost Milano (cel mai mare oraș european al secolului XIV). Acolo, familia Visconti a început construirea unui dom în stilul pur francez, în contrast total cu celelalte orașe italiene. Goticul ajunsese la apogeu cu o ornamentație exuberantă și turnuri ascuțite (nu mai puțin de 135 la număr), gata să străpungă cerul precum niște flăcări de unde și denumirea de gotic flamboaiant. Construcția domului a durat mai multe secole fiind condusă de arhitecți italieni, francezi și germani.

O scurtă cronologie a catedralelor europene:

• 1132-1144-s-a construit biserica mănăstirii Saint-Denis
• 1163-începe construirea catedralei Notre-Dame din Paris
• 1175-Guillaume De Sens introduce goticul în Anglia unde va fi construită catedrala din Canterbury
• 1196-1260-Catedrala din Chartres
• 1211-încep lucrările la Catedrala din Reims
• 1220-1270 încep construcțiile catedralelor din Amiens, Salisbury și Burgos
• 1228-terminată construcția La Merveille, abația de pe Muntele Saint Michel
• 1238-1248-construcția Sainte Chapelle din Paris
• 1246 începe construcția catedralei din Alba Iulia
• 1248-începe construcția catedralei din Koln (terminată în 1880 după o întrerupere a lucrărilor de 400 de ani)
• 1340-se deschid lucrările la Palatul Dogilor din Veneția
• 1371-1520-Catedrala Evanghelică din Sibiu
• 1384-1477-Biserica Neagră din Brașov
• 1386-se pun temeliile catedralei din Milano (terminată în 1965)
• 1402-1420 a fost construită primăria Bruxelles-ului
• 1550-terminată catedrala din Frankfurt

După sute de ani de întuneric și brutalități, omul medieval a găsit resursele pentru a celebra viața, arta și gloria lui Dumnezeu printr-o abundență de lumină, culoare, verticalitate și grandoare. Să admirăm goticul la adevărata sa valoare!

Surse și recomandări de lectură:

Arta in istoria umanitatii – Mary Hollingsworth

Evul Mediu occidental (Ce si cum) (copii +10 ani)

Marea istorie ilustrata a lumii vol.3: Evul Mediu

O istorie a Europei de Apus in Evul Mediu , Alexandru-Florin Platon (pentru un cititor pasionat de Evul Mediu)
Omul medieval, Jacques le Goff