Deși cel de-al Doilea Război Mondial s-a petrecut acum aproape 80 de ani, el continuă să fascineze prin amploarea sa, forțele desfășurate, tragediile produse și consecințele sale.

Debarcarea în Normandia sau Operațiunea Overlord cum mai este cunoscută, a fost unul dintre cele mai importante episoade ale conflagrației mondiale care a dus la începutul sfârșitului pentru cel de-al Treilea Reich pe frontul de vest.

In acest articol voi încerca să explic foarte pe scurt, pe înțelesul tuturor, ce-a însemnat Debarcarea in Normandia în celebra D-Day (Ziua-Z), 6 iunie 1944.

Primii patru ani ai războiului sau ce s-a întâmplat până la Debarcarea în Normandia

In iunie 1940, vestea capitulării Franței în fața Germaniei căzuse ca un trăsnet. Cum de a fost posibil? De cum venise primăvara, pe rând fuseseră ocupate Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda. Lumea întreagă se aștepta plină de speranță la un răspuns pe măsură din partea armatei franceze, considerată una dintre cele mai puternice ale vremii. Insă, în fața tacticii britzkrieg (război fulger) a Wehrmachtului german, nici armata britanică și nici cea belgiană, venite în ajutor, nu au putut schimba soarta Franței.

Evacuarea de la Dunkerque

Prinși ca-ntr-un clește, la Dunkerque, în câteva zile, 27 mai-4 iunie 1940, aproape 350.000 de soldați brianici și francezi sunt evacuați în Anglia din calea tăvălugului german. Atunci, în ajutorul lor le-au sărit ambarcațiuni britanice de toate mărimile, unele prea mici pentru a traversa Canalul Mânecii, dar printr-un efort incredibil au reușit să salveze viețile tinere ale soldaților.

Această mobilizare a fost văzută ca un mare succes, fiind considerată un adevărat miracol, iar primul ministru britanic, Winston Churchil a spus:

We shall defend our island, whatever the cost may be, we shall fight on the beaches, we shall fight on the landing grounds, we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills; we shall never surrender.

Despre întreaga operațiune de evacuare, în 2017, s-a turnat filmul Dunkirk, cu un scor de 8,0 pe IMDB și care a câștigat 3 premii Oscar. Merită văzut!

Pentru că am remarcat că se confundă ușor Evacuarea de la Dunkurque cu Debarcarea în Normandia, vreau doar să punctez puțin pentru a le delimita clar:

–Evacuarea de la Dunkerque a avut loc în zilele de 27 mai-4 iunie 1940 atunci când trupele britanice, franceze și belgiene s-au refugiat din calea ofensivei germane, în Anglia, traversând Canalul Mânecii.

–Debarcarea în Normandia s-a petrecut la fix 4 ani distanță, în ziua de 6 iunie 1944, atunci când, britanicii, americanii și canadienii au trecut Canalul Mânecii pentru a invada Franța și a o elibera de trupele germane. Aceiași soldați britanici din 1940, treceau din nou Canalul, de data aceasta în sens invers, dornici de a-și lua revanșa.

La câteva zile după Dunkerque, pe 22 iunie, Franța a capitulat. Atenția lui Hitler s-a îndreptat către Anglia pe care, deși o admira și și-ar fi dorit-o aliată, a decis s-o bombardeze în toamna anului 1940. Inventarea radarului cu câțiva ani înainte, i-a ajutat pe britanici să reziste ferocelor atacuri aeriene ale Luftwaffe. Winston Churchil s-a ținut de cuvânt…englezii nu s-au predat! Și despre inventarea radarului știu un film bun din 2014, Castles in the Sky, cu un scor bunicel, de 6,9 pe IMDB.

După acest prim insucces, Hitler își îndreaptă atenția spre URSS. El abandonează planurile invadatoare de pe frontul de vest unde adoptă o atitudine defensivă.

Pe 22 iunie 1941 declanșează Operațiunea Barbarossa prin care a atacat URSS-ul. Șocant pentru Stalin, ca și pentru întreaga lume.

Hitler prevedea în Rusia o campanie la fel de fulger precum cea din Vest și că sfârșitul anului îl va găsi drept stăpânul Europei. A venit rândul său să fie luat prin surprindere, neanticipând rezistența îndârjită a rușilor, vastitatea teritoriului și nici iarna cruntă (1941-1942-cea mai rece din secolul XX). Și cum nicio nenorocire nu vine singură, pe când Wehrmachtul dădea bătălia pentru Moscova, Statele Unite ale Americii au declarat război Japoniei (8 decembrie 1941) și apoi Germaniei pe 11 decembrie 1941. Hitler se vedea prins între două fronturi: în est cu URSS, în vest cu anglo-americanii.

Zidul Atlanticului (Atlantic Wall)

De teama unei intervenții anglo-americane, Hitler a dat ordin, în decembrie 1941, să se construiască un sistem de fortificații care să se întindă de la Capul Nord până la Pirinei.

În primăvara lui 42 au început lucrările giganticului proiect. Compania căreia i s-a încredințat misiunea de a ridica în timp record linia de fortificații a fost Todt, aceeași care construise cei 6000 de km de autostrada în 6 ani, în Germania anilor 30, sub guvernarea lui Adolf Hitler. Zidul Atlanticului avea o lungime de 3000 de km și până în vara anului 1943, Todt construise 8000 de buncăre (cam 400/lună) în care urmau să intre 500.000 de soldați germani (50 de divizii). Nimeni în istoria omenirii nu construise atât de mult, atât de repede! Propaganda germană a forjat mult pe Zidul Atlanticului, încercând să inspire soldaților încredere, siguranță și invincibilitate.

Dispozitivul german

Pe toată lungimea Zidului au fost create sectoare cu anumite grade de vulnerabilitate. Hitler considera că zona Pas-du-Calais este foarte vulnerabilă unde a plasat cel mai mare număr de divizii, spre deosebire de Normandia și Bretania care nu erau considerate atât de vizate de Aliați. Nu pentru multă vreme…

La sfârșitul anului 1943, Hitler l-a numit pe mareșalul Erwin Rommel comandantul Grupului Armatelor B (Armata a 7-a și a 15-a) care avea printre altele ca sarcină și apărarea Zidului Atlanticului. După o inspecție riguroasă în Normandia, el și-a adus o crucială contribuție la îmbunătățirea sistemului defensiv din această zonă, la ordinul său construindu-se mai multe buncăre mai mici, săpate șanțuri anti-tanc, tranșee, instalate baterii false care să atragă bombardamentele inamice, plasate sute de obstacole de-a lungul țărmurilor, mii de mine de teren, inundate sute de hectare și înfipte sute de mii de pari conectați la mine ca să împiedice planoarele să aterizeze.

Cât privește renumitele blindate germane, Panzerdivisionen…doar o singură divizie se afla în Normandia (și asta cerută de Rommel), iar cele din apropiere nu puteau interveni decât la ordinul expres al lui Hitler.

Zi de zi, Zidul devenea din ce în ce mai inexpugnabil, iar Aliații trebuiau să pregătească cât mai rapid operațiunea debarcării.

Numele plajelor debarcării

Aliații au împărțit zona viitoarei debarcări în două sectoare: cel american și cel anglo-canadian.

Numele plajelor debarcării nu trebuia să aibă vreo semnificație sau o logică anume.

Generalul american Bradly a propus numele Utah, unul dintre statele americane și Omaha, un oraș din Nebraska. Montgomery, a propus Goldfish, Jellyfish și Swordfish care au fost apoi abreviate Gold, Jelly și Sword. Canadienilor nu le-a plăcut numele Jelly pentru sectorul lor, dar un comandant a propus Juno, numele soției sale și așa a rămas.

Ziua Z/D-Day/Jour-J

Pentru reușita operațiunii, Aliații au hotărât ca debarcarea să aibă loc într-o noapte cu lună plină (pentru a-i ajuta pe parașutiști). Invazia amfibiilor trebuia să se facă în zori de zi pentru a prinde mareea înaltă, evitându-se astfel dispozitivele instalate pe plajă de Rommel. Ziua-Z (D-Day) a fost stabilită 5 iunie, dar o furtună puternică a făcut imposibilă debarcarea.

Profitând de vremea rea și considerând de neconceput o invazie Aliată, cei mai de seamă comandanți germani au plecat de la postul de comandă, fiecare găsindu-și alte activități mai distractive. Insuși Erwin Rommel plecase pe 5 iunie în permisie, la aniversarea soției sale care urma să fie a doua zi.
Eisenhower (comandantul suprem al Operațiunii Overlord), profitând de o ușoară îmbunătățire a vremii, a dat ordinul începerii debarcării în noaptea de 6 iunie.

Filmul desfășurării Debarcării în Normandia

Primii în acțiune trebuiau să intre parașutiștii.

00h20-parașutiști britanici aterizează în zona Pegasus Bridge pe care-l neutralizează de germani. Au urmat apoi și alte asalturi parașutate americane și britanice, ale căror misiuni s-au terminat cu succes.

01h11-cartierul german din Saint-Lo primește primele vești despre parașutările Aliate.

03h00-toate navele de război sunt pe poziții, așteptând ordinul de pornire.

03h50-Statul-major german a detectat prezența unor nave în larg. Toată noaptea, germanii n-au știut ce să creadă. Este doar o diversiune sau marele atac așteptat?

05h30-navele de război aliate deschid focul asupra liniilor fortificate.

06h00–răsare soarele. Germanii descoperă cu disperare o mare plină de nave de război. Era Ziua-Z. Mareșalul von Rundstedt cere trimiterea în Normandia a două divizii de panzere, dar autorizarea trebuia cerută Fuhrer-ului care doarme. Nu îndrăznește nimeni să-l trezească și Hitler află abia la ora 10, care, după ce analizează veștile primite își dă acordul la ora 14. Intre timp, în Normandia, doar o singură divizie de panzere atacă. Ei, unde-i viteza de reacție germană de altădată?

06h30-începe invazia în sectorul american, plajele Utah și Omaha.

06h40-trupele de asalt americane debarcă în Pointe du Hoc având ca misiune neutralizarea tunurilor germane de 155mm care ar fi făcut ravagii pe Omaha Beach. După eforturi uriașe de a escalada faleza înaltă de 30 metri, au constatat că tunurile nu mai erau pe poziții, ci fuseseră ascunse. 80 de soldați și-au pierdut viețile aici.

07h00-radioul german difuzează primele știri despre debarcarea în Normandia.

07h25–britanicii invadează plajele Gold și Sword.

07h35–canadienii așteaptă semnalul pentru a debarca pe Juno Beach, dar acesta vine cu o întârziere de 15 minute.

09h00-generalul Eisenhower autorizează presa să difuzeze informații despre debarcarea Aliaților.

9h45-pe Utah Beach americanii și-au anunțat victoria. Prețul, 200 morți, 23.000 soldați debarcați în 1700 de vehicule.

13h30–Omaha Beach-trupele debarcate reușesc să avanseze în interior, dar după câte eforturi…Mitraliorii germani prezenți aici erau veterani, căliți în anii de război trecuți și cu o experiență redutabilă. Soldații americani coborâți din amfibii nu aveau nicio șansă în calea tirului masacrator. Nici artileria marină n-a fost prea eficace, lăsând aproape intactă defensiva germană. Cu cât timpul trecea, situația devenea din ce în ce mai dificilă, iar mareea retragându-se, lăsa în urma ei sute de cadavre. Filmul Saving Privat Ryan, cu un scor pe IMDB de 8,6 și câștigător a 5 premii Oscar, a redat cu un mare realism scenele luptelor de aici.

18h00-după ore de calvar, satul Laurent-sur Mer din sectorul Omaha Beach cade în mâinile americanilor.

20h00-primele trupe aliate intră în Bayeux

21h00-Omaha Beach este eliberată, dar americanii nu au înaintat decât 2 km. Buni și aceia! Reușiseră esențialul, dar cu ce preț…3000 de morți. În anul 2000, un fost mitralior german, Heinrich Severloh, și-a publicat memoriile în care explica cum el singur a ucis în jur de 2000 de soldați americani. Realitate, exagerare…cine știe.

22h00–Erwin Rommel a ajuns în cartierul general german. Ziua cea mai lungă, cum a numit-o el însuși, trecuse.

22h07–Soarele a apus. Debarcarea în Normandia reușise! Eliberarea ei și a Franței abia începuse.

He who defends everything, defends nothing...

…spunea cu 200 de ani în urmă regele Prusiei, Friederich II (cel Mare).

Astăzi, Normandia nu a uitat nici rușinea ocupației și a colaborării cu dușmanul, nici iadul verii din 1944 și mai ales, sacrificiul tinerilor soldați veniți s-o elibereze. In cinstea lor au fost ridicate monumente și statui în toate satele normande, care-i fac pe trecători să plece capul a reculegere. Se estimează că în Normandia sunt 30 de cimitire în care sufletele tinere ale soldaților își trăiesc veșnicia.

Pentru ca turiștii dornici de a vedea la fața locului zona Bătăliei pentru Normandia, să înțeleagă dimensiunea evenimentelor și a le răspunde întrebărilor, au fost create 22 de muzee, toate interesante și inedite. Buncărele germane, reminiscențe ale înfrângerii și ocupației, simbol al umilinței pentru francezi, sunt astăzi exploatate turistic, fiind protejate și prezervate ca o mărturie pentru generațiile viitoare. Despre toate acestea, monumente, muzee, cimitire, plaje, tururi organizate, am scris în Ce să vizitezi pe plajele Debarcării în Normandia, ca urmare a experienței de la fața locului.

Credit foto: Robert F. Sargent

Ilustrație: A. di Marco (Le Figaro)

Hărțile sunt preluate din Atlas du Debarquement, Yann Magdelaine

Dacă vreți să nu ratați următorul(ele) articol(e), abonați-vă la newsletter-ul blogului!

Dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre Normandia, citiți ce-am scris în:

Longues-sur-Mer (Normandia)-povesti, cazare si produse de terroir

In Normandia cu copilul(ii)

Normandia, istorie si pitoresc

Rouen, pe urmele vikingilor, Ioanei d’Arc si alte povestiri

Recomadare de lectură:

Al Doilea Razboi Razboi Mondial – Frontul De Vest 1944-1945 – Russel Hart, Stephen Hart