Alhambra

Alhambra apare in documente inca din sec. IX, atunci cand era mentionata fortareata Alcazaba. Doua sute de ani mai tarziu, sultanii dinastiei Ziriza ii observa potentialul strategic si de aparare si isi stabilesc aici resedinta.

In secolul XI, dinastia Ziriza, pentru o mai buna protectie, a mutat orasul in Albaicin, unde pe dealul Sabika au pus bazele palatului. Materialele de constructie folosite, de culoare rosiatica, i-au dat numele de Alhambra (qa’lat al-Hamra) care insemna Castelul Rosu. Insa abia incepand cu dinastia Nasrid care a preluat puterea in 1237, palatul s-a extins spectaculos si a capatat infatisarea splendida care i-a adus celebritatea.

Dupa caderea Cordobei in mainile crestinilor, sultanul Muhamad I, fondatorul dinastiei Nasrid s-a aliat cu dusmanul sau, regele Castiliei, Ferdinand III. Desi era vasal al acestuia platindu-i tribut sub forma de aur, el a asigurat astfel supravietuirea maurilor in Spania pentru inca 250 de ani.

Din motive strategice si de propaganda, noua dinastie trebuia sa construiasca un palat grandios dar si o noua fortareata, Alcazaba. Aceasta din urma este cea mai veche parte a complexului de astazi si era o zona militarizata, unde locuiau in mici case garzile palatului si soldatii.

Batrana Alcazaba a fost intarita cu doua turnuri, Torre de la Vela si Torre del Homenaje. Primul dintre ele era dotat cu un clopot, sunetul acestuia ghidandu-i pe locuitori sa inceapa sau sa inceteze anumite activitati ale zilei, fiind folosit si in caz de pericol, alarmand comunitatea. Astazi, clopotul suna doar in ziua de 2 ianuarie, ziua in care regii catolici, Ferdinand de Aragon si Izabela de Castilia, au luat in stapanire orasul, alungandu-i pe mauri. Localnicele mai cred si intr-o superstitie: daca o femeie singura trage clopotul, ea se va casatori pana la sfarsitul anului. Cert este ca panorama care se observa din turn este extraordinara…orasul Granada, muntii Sierra Nevada si satele invecinate.

• 

• 

• 

• 

Istoria Alhambrei a fost influentata de domniile celor 24 de sultani.

De cand Mohammad I a fondat dinastia Nasrid, nu se cunoaste de vreo alta constructie adaugata la Alcazaba si asta pana la Ismail I, al V-lea sultan al dinastiei care a poruncit construirea unui palat din care s-a pastrat astazi doar asa-numitul Palat Mexuar, deoarece, fiul si succesorul sau, Yusuf I a distrus mare parte din el. Palatul Mexuar avea rolul unei curti de justitie avand si o sala de audiente. Din pacate, datorita multiplelor restaurari si reconstructii de-a lungul timpului (facute mai ales de catre crestini dupa cucerire Granadei), cele mai multe din detalii s-au pierdut, ca de exemplu cupola din lemn si sticla. O fresca pastreaza drept marturie scene din 1319, atunci cand, printii castilieni Pedro si Juan au incercat sa cucereasca Granada insa au platiti cu viata indrazneala lor, in batalia Sierra Elvira.

Yusuf I si Mohammad V sunt “vinovati” de sofisticatele palate (Mexuar, Comares si Palatul Leilor) pe care le admiram astazi si care alcatuiesc Palatul Nasrid. Yusuf I a adus imbunatatiri la Torre de Comares, Patio de los Arrayanes si la bai. Torre de Comares este prin urmare un turn (cel mai inalt din Ahambra) cu un aspect exterior fortificat, dar intre ale caror ziduri se afla printre cele mai importante si frumoase sali, Sala de la Barca din care se intra in Sala  Ambasadorilor.

Aceasta din urma, poate fi considerata un fel de sala a tronului, deoarece in alcovul principal sedea insusi sultanul care asista la receptiile oficiale. Sala Ambasadorilor este semintunecata pentru a produce un efect special de mare iluminare in zona tronului. Peretii salii au drept decoratiuni poeme inchinate lui Allah si sultanului, motto-ul dinastiei Nasrid “Doar Allah este invingator” (se spune ca acest motto se regaseste scris de 9000 de ori in tot complexul), sau versete din Coran. Tavanul din lemn este o capodopera, fiind o reprezentare a raiului. Se spune ca aici a avut loc consiliul care a decis capitularea Granandei in fata crestinilor si ca mama ultimului sultan, Mohammad XII Boabdil, auzind ca fiul sau negociaza capitularea i-ar fi strigat: “Priveste ceea ce predai si adu-ti aminte ca toti inaintasii au murit sultani ai Granadei”. De asemenea, tot aici, Cristofor Columb i-a convins pe Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia, regii Spaniei, sa-i finanteze expeditia sa catre India calatorind spre vest, ceea ce a dus la descoperirea Americii in octombrie 1492.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Este cunoscuta grija arabilor pentru igiena corporala. Baile erau un element esential al palatului, fiind construite dupa modelul roman. Prima incapere era Sala Divanurilor deoarece pe o parte a acesteia se aflau cateva divane pe care se odihneau imbaiatii. Tot aici era un locas prin care sultanul putea sa priveasca discret si nestingherit la sotiile sale goale. Celei cu care se hotara sa petreaca noaptea, ii arunca un mar.

Toate decoratiile viu colorate dateaza din perioada crestina, cele originale se presupune ca s-au deteriorat inca din timpul locuirii palatului de catre mauri. Urmau apoi bai cu apa calda, bai cu apa rece, sala de masaj si sauna. Podelele erau foarte incalzite, astfel incat, vizitatorii bailor erau nevoiti sa poarte un fel de papuci cu talta groasa si inalta.

Printre atatea splendori ale Alhambrei, s-au putut strecura si comploturi, tradari si chiar asasinate, putini sultani murind de moarte naturala. Din pacate, Yusuf I nu s-a aflat printre ultimii. Intr-o noapte de octombrie 1354, in timp ce se ruga, a fost injunghiat.

Fiul sau, in varsta de doar 16 ani, Mohammad V l-a urmat la tron. In ciuda varstei fragede, nu numai ca a terminat ceea ce tatal sau incepuse, dar si-a asigurat intrarea in istorie construind unul dintre cele mai frumoase palate ale Alhambrei, Palatul Leilor. Practic, in acest palat, arta maura si-a atins apogeul, lumina, apa, decoratiunile, culorile, toate fiind imbinate atat de armonios.

Dupa 5 ani de domnie, in perioada Ramadanului, Mohammad V a trebuit si el sa se confrunte cu un complot care urmarea detronarea sa si inscaunarea fratelui sau drept sultan al Granadei. A fost nevoit sa se refugieze in nordul Africii. Un ajutor nesperat a venit din partea regelui Castiliei, Pedro I care l-a ajutat sa revina in Granada, ucigandu-i fratele rival. Dupa intoarcerea sa, a ordonat construirea Palatului Leilor care reflecta prin influentele crestine, prietenia dintre Muhammad si Pedro. Zona centrala, imbogatita cu numeroase coloane asemanatoare trunchilor de palmier si cu o frumoasa fantana cu 12 lei (simbol al puterii), este o imbinare armonioasa intre spatiile inchise si deschise, facand trecerea catre mai multe sali precum Sala Regilor, Sala de los Abencerrajes, Sala celor doua Surori si Haremul.

• 

• 

• 

Sala de los Abencerrajes este una dintre cele mai frumoase, desi, legenda spune ca aici s-a petrecut un eveniment tragic.  Abencerrajes erau un fel de cavaleri foarte apropiati familiei regale. Intr-o noapte, unul dintre ei a fost surprins ca escalada zidul palatului pentru a intra in iatacul unei printese. Sultanul, furios, a dat ordin ca acesta si intraga sa familie sa fie adusi in aceasta sala unde au fost pedepsiti prin decapitare.

Sala celor doua Surori a primit numele, surprinzator poate, de la doua lespezi de marmura de pe podea. Ceea ce impresioneaza cel mai mult aici este cupola descrisa fie in forma de floare, fie de fagure de albine, cu mici celule, in numar de 5000, toate diferite numite mocarabes si considerate un simbol al perfectiunii. Chiar si poetul Ibn Zamrak a scris un poem, inspirat fiind de superba cupola. Ca in mai toate salile, si aici gasim peretii decorati din abundenta cu texte caligrafice precum versete din Coran, motto-ul dinastiei “Doar Allah este invingator” si cu pretioase poeme.

Sotiile sultanului puteau vedea ce se intampla in sala prin paravanul de lemn situat la inaltime. Nisele din pereti prezente aici, dar si in alte sali, aveau atat un rol decorativ cat si unul functional, in interiorul lor gasindu-se vase cu apa prospata care era oferita invitatilor fie pentru baut, fie pentru a-si spala mainile.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

In ciuda a ceea ce se stie despre harem, sultanul Granadei nu-si tinea aici sotiile captive, pazite de eunuci, aici fiind doar spatiul sau privat in care se relaxa impreuna cu cele 4 sotii ale sale. Povestea uneia dintre ele a ramas in istorie. Este vorba despre Isabel de Solis. Fiica de nobili castilieni, ea a fost capturata ca sclava de fratele sultanului Abu I-Hasan Ali (tatal ultimului sultan al Granadei) si adusa acestuia. Initial a avut statut doar de concubina a sultanului, insa apoi, ea a reusit sa-l faca pe acesta sa se indragosteasca de ea si s-o ia de sotie. Sultanul si-a exilat prima sotie, iar Isabel s-a convertit la islam, luindu-si numele de Zoraya. Cei doi au avut 2 fii, insa pentru ca prima sotie era descendenta din familia profetului Mahomed, liderii religiosi nu au privit cu ochi buni mariajul sultanului si au uneltit declansand chiar un razboi civil in 1482. Sultanul a fost detronat, Isabel inchisa intr-un turn, iar prima sotie a revenit la putere. Ulterior, Abu I-Hasan Ali, a reusit sa recastige increderea poporului sau, puterea si s-o elibereze pe Isabel. Pentru scurta vreme insa, sultanul murind curand. Dupa moartea sotului, Isabel si cei doi fii ai sai s-au reconvertit la crestinism.

Apa reprezenta un element cheie in cultura islamica, fiind prezenta in toata Alhambra in trei ipostaze: facea parte din arhitectura, era un simbol spiritual si era esentiala in viata de zi cu zi. Sa ne imaginam ce reprezenta apa pentru o populatie venita dintr-o zona desertica. Prezenta peste tot, cu rol decorativ prin intermediul fantanilor arteziene, putem spune ca apa era o extravaganta si o etalare fara de margini a luxului. De aceea, arabii au construit un sistem foarte complex ce asigura aprovizionarea cu apa a Alhambrei, alcatuit din izvoare, pompe, conducte lungi de kilometri, bazine, etc, apa fiind pompata din raul Darro.

Generalife, resedinta de vara a sultanului si intinsele gradini, au fost construite pe pantele Dealului Soarelui, in secolul XIII. Generalife este o preluare defectuoasa a expresiei arabe Djinat al Arif, insemnand “Gradina Arhitectului” (adica Allah), sau “Gradina cea mai Frumoasa”, sau “Gradina cea Inalta”.

In acele vremuri, desi se afla in imediata apropiere a Alhambrei, Generalife era considerata a fi in afara orasului. Atunci cand complotul impotriva lui Mohammad V a izbucnit in Alhambra, acesta se afla in Generalife.

Poetii au numit-o “Casa Fericirii”, iar peisagistii gradinii au respectat reguli stricte, plantand diversi arbori si legume necunoscute pe atunci in zona (spanac, pepeni, varza, migdali, piersici sau lamai). Gradina avea rol de relaxare, dar si de socializare si placeri. Aici invitatii discutau in preajma fantanilor racoroase, jucau sah, sau se puteau indragosti.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

M-au ajutat in redactarea articolului lecturile:

Alexandru-Florin Platon, Laurentiu Radvan, Bogdan-Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus in Evul Mediu. De la Imperiul Roman tarziu, la marile descoperiri geografice, Ed. Polirom

Mary Hollingsorth, Arta in istoria umanitatii, Ed. Rao, 2008

Larousse, Istoria Universala, vol. 2, Ed. Univers Enciclopedic, 2006

Jeffrey Kennedy, Top10 Andaluzia, Ed. Litera

Citeste si:

Granada, ultimul bastion maur din Spania (I)

Granada, ultimul bastion maur din Spania (III)

Granada “Regilor Catolici” (I)

Granada “Regilor Catolici” (II)