Muzeul cacauei si al ciocolatei Bruxelles

Muzeul cacauei si al ciocolatei din Bruxelles

Niciun comentariu


Recipiente din care se servea ciocolata lichida in Muzeul ciocolatei din Bruxelles

9 din 10 persoane adoră ciocolata. A 10-a, minte… (J.G. Tullius)

Probabil că tot 9 din 10 persoane apreciază ciocolata belgiană ca fiind una dintre cele mai delicioase din lume, dovadă faptul că astăzi, Belgia produce 725.000 tone de ciocolată în fiecare an în cele 320 de ateliere/fabrici…de’, cerere mare mon cher.

Scurtă istorie a ciocolatei (belgiene)
  • Xocoatl era o băutură pe care aztecii o făceau din boabe de cacao măcinate la care adăugau condimente picante.
  • Primii europeni care au pus mâna pe un fruct de cacao, au fost marinarii lui Cristofor Columb, ajunși a patra oară în America, în 1502.
Imagine din Muzeul ciocolatei din Bruxelles
  • Conquistadorii spanioli ai lui Hernando Cortes nu au fost încântați de băutura xocoatl cu care au fost serviți de către băștinași, numind-o băutură amară pentru porci. In lipsa vinului și a berii, coloniștii spanioli au adaptat-o la gusturile lor, adăugând zahăr, având un mare succes, în final. 
  • 1528, Hernando Cortes a adus ciocolata pentru prima dată în Europa, la curtea Spaniei.
  • Primele știri din Belgia despre ciocolată, apar pe la 1635, în Gent. Pe atunci, se găsea doar în farmacii care o vindeau drept un remediu tonic bun pentru inimă.
Muzeul ciocolatei Bruxelles
  • Abia două sute de ani mai târziu, artizanul belgian Berwaerts a creat primele tablete de ciocolată, și tot atunci, în secolul XIX, își deschid atelierele renumiții Neuhaus, Côte d’Or, sau Jacques.
  • În 1912, Jean Neuhaus Jr, a inventat pralina, bomboana de ciocolată cu un interior cremos, moale și catifelat care a cunoscut imediat un succes răsunător.
  • 1915, Louise Agostini, soția lui Jean Neuhaus Jr. a inventat o modalitate elegantă și practică de a vinde pralinele: cutia ballotin.
  • 1925, cum cea mai frecventă formă de ciocolată era cea lichidă, Charles Callebaut, a inventat modalitatea prin care licoarea delicioasă și lichidă era transportată.

Reputația ciocolatei belgiene este cunoscută în cele patru zări ale lumii și mulți turiști vin chitiți pentru a degusta și a se aproviziona cu celebra ciocolată. Nu este de mirare că în zona Grand Place din Bruxelles, pe Rue de la Tête d’Or 9-11, un muzeu al cacauei și al ciocolatei îi așteaptă pe curioșii dornici de a afla mai multe despre deliciosul desert. Clădirea ce datează din 1697, oferă pe cele două etaje ale sale, afișe, fotografii, exponate, video-uri care vă ajută să plonjați în lumea ciocolatei.

Ultimele articole:

Ce veți vedea și afla în Muzeul cacauei și al ciocolatei?
  • Veți afla cum aztecii și maiașii cultivau cacaua și cum a ajuns ea în Europa
  • Care sunt țările producătoare de cacao.
Muzeul ciocolatei Bruxelles
  • Cum arată arborele și fructele de cacao.
  • Cum se recoltează fructele de cacao și cum sunt ele pregătite pentru exploatare.
  • Care este procesul de transformare a a boabelor de cacao în pudra de cacao și apoi în ciocolată.
  • Care sunt tipurile de ciocolată.
  • Obiecte din care se servea ciocolata lichidă.
Muzeul ciocolatei Bruxelles
  • Cum se fabrică pralinele. Aici veți vedea o demonstrație gratuită făcută de un ciocolatier, la sfârșitul căreia veți fi serviți cu praline, pentru a satisface papilele gustative ale pofticioșilor. Este bine să întrebați la intrare, acolo unde plătiți biletul, la ce oră este următoarea demonstrație de făcut praline. Așa, puteți să vă plimbați în voie prin muzeu și să fiți la timp la începutul explicațiilor ciocolatierului.
Muzeul ciocolatei Bruxelles, demonstratie de facut praline

Informații utile despre muzeu:

Prețul biletului este de 10 euro/persoană

Orar: de marți până duminică între orele 10-16.30

Se pot organiza aniversări și ateliere creative.

Adresa: Rue de la Tête d’Or 9-11, 1000 Bruxelles

Ponturi extra muzeu

Dacă vreți să cumpărați ciocolată, aveți și această posibilitate din magazinul muzeului, dar mai ales de la magazinele Neuhaus, Godiva, Leonidas din Grand Place și împrejurimi.

Dacă vreți să beți ciocolată caldă făcută din praline și lapte, mergeți până la magazinul Godiva de vis-a-vis de Manneken-Pis, Rue de l’Etuve 57. 

Tot în apropiere de muzeu și de Grand Place, în Galeriile Saint Hubert, încă mai există primul magazin Neuhaus (la început farmacie) care datează din 1857. 

Atunci când veți savura ciocolata belgiană (nu numai) o veți face în cunoștință de cauză, pentru că îi veți cunoaște puțin istoria și veți ști efortul depus de atâția oameni pentru acest deliciu să fie sublim. Enjoy!

S-ar putea să vă mai placă și:
3 muzee ale berii (cu degustare) din Bruxelles

Grand Place din Bruxelles-20 de lucruri de văzut și de știut

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.