
Serele Regale din Laeken, Bruxelles, reprezintă cea mai mare construcție din sticlă ce datează din secolul XIX. Au fost create pentru a adăposti colecția de plante rare exotice și tropicale a regelui Leopold II al Belgiei. O explozie de culori și de miresme îmbătătoare bucura simțurile. În fiecare primăvară, pentru 2-3 săptămâni, ele sunt deschise publicului pentru a fi admirate. O ocazie de neratat!
Și cum orice lucru pe Pământ are o poveste, iat-o și pe cea a Serelor Regale.
Inspirația Serelor Regale din Laeken
Prințul moștenitor Leopold, ca mai toți adolescenții/tinerii, nu avea o relație prea cordială cu tatăl său, regele Belgiei. De aceea, găsea o mare plăcere în a pleca în călătorii, departe de părintele său încoronat. A bătut lumea în lung și-n lat și-ntr-o bună zi a anului 1851, a ajuns la Londra, cu ocazia unei expoziții universale. Văzuse muuulte până atunci, dar așa ceva…un palat uriaș de cristal…niciodată! A rămas înmărmurit văzând că întreaga expoziție încăpea în această minune arhitectonică, lungă de 565 metri și cu înălțimi, pe alocuri, de 40 metri. Crystal Palace l-a marcat pe tânărul prinț care și-a promis că atunci când va ajunge rege, va construi ceva și mai grandios la el în regat.
A trebuit să aștepte 14 ani până când, în sfârșit, în decembrie 1865 era uns ca rege al Belgiei.

Regele Leopold II a fost unul dintre cele mai apreciate și contestate personalități ale secolului XIX. Un amestec de cel mai bun cu cel mai rău. A fost numit și regele constructor, așa că, dacă vreți să aflați mai multe, citiți și Ce a construit Leopold II al Belgiei cu banii din Congo?
Construirea Serelor Regale
În lunile următoare urcării sale pe tron, a început să-și pună visul în aplicare. Locul ales era domeniul reședinței regale de la Laeken. Incă de la început a gândit totul sistematic. Domeniul lăsat de tatăl său de 90 de hectare era totuși prea mic pentru planurile sale, așa că, a expropriat 40 de proprietari pentru a-și dubla suprafața domeniului. La moartea sa, în 1909, domeniul regal măsura 186 hectare.

Pentru amenajarea domeniului a apelat la peisagistul Edouard Keilig care a creat grădini în stil englezesc și romantic francez, ici colo cu poienițe încântătoare și podețe rustice.
Toate acestea nu s-au făcut peste noapte, au trecut 8-9 ani până când să vină momentul mult așteptat de rege, construcția palatului de sticlă.
Grădina de iarnă
Iată-ne în 1875. Proiectul i-a fost încredințat arhitectului Alphonse Balat, favoritul regelui cu care avea o relație specială. Acesta a propus construirea unei uriașe grădini de iarnă care să satisfacă cerințele majestății sale. Punctul de plecare a fost Orangeria (construită de un alt înaintaș) de unde pornea un tunel de sticlă către grădina de iarnă.

Monumentala grădină este de fapt o uriașă rotondă din sticlă, înaltă de 25 de metri și cu un diametru de 60 de metri. Arată ca și când, un păianjen gigant ar fi țesut pânza sa, a cărui pradă fiind plante și arbori exotici.
Rotonda este și punctul de convergență de unde pleacă 36 de raze/fâșii de sticlă legate printr-o dantelărie de oțel.

Se spune că printre arborii prezenți astăzi în grădină se află și câțiva palmieri cumpărați de însuși Leopold II. Grandioasa rotondă avea rolul și de sală de recepție, aici, chiar în ziua inaugurării (1880), prințesa Stéphanie, fiica lui Leopold, și-a anunțat logodna cu prințul moștenitor al Austro-Ungariei. Stéphanie urma să devină împărăteasa Imperiului Austro-Ungar, dar nouă ani mai târziu, Rudolph se sinucidea împreună cu amanta sa (18 ani), eveniment care avea să șocheze întreaga Europă. Dar despre această povestea voi scrie într-un alt articol.

Grădina de vară comunică cu Sera Congo, cele două fiind cele mai spectaculoase creații de sticlă și fier realizate de arhitectul Balat.

Sera Congo
Construită la un an după ce Leopold II devenise proprietarul statului Congo (1885), Sera Congo trebuia să reflecte bogăția vegetală a coloniei sale. S-a păstrat până astăzi o listă cu plante, tuberculi și semințe trimise din Congo pentru această seră: 2817 plante de cauciuc, 121.000 semințe de cauciuc, 571 diverse specii de ficus, 196 de arbuști de piper, 63 arbori de acaju, 141 plante citrice, dar și specii diverse de bumbac, eucalipt, porumb, ceapă, dovleci și conifere.


In anii trecuți, Sera Congo a fost într-un proces de restaurare, darîncepând de anul trecut(2018) ea este din nou deschisă publicului.
Serele de palmieri, sera Dianei, dedicată zeiţei vânătorii, galeriile gerarium (mușcatelor) şi sera azaleelor aduse din India şi Japonia sunt cele mai spectaculoase. Ar mai fi interesant de văzut și atelierul de sculptură al Reginei Elisabeta.








După 25 ani de muncă, ansamblul de sere era gata. Cu cei 14.000 metri pătrați de sticlă, serele regale de pe domeniul lui Leopold II nu erau la fel de întinse precum Crystal Palace din Londra (84.000 metri pătrați de sticlă), dar cu siguranță erau unice în lume și sunt chiar și acum cea mai mare construcție de sticlă ce datează din secolul XIX. Regele Leopold avea pentru ce să fie mândru, apreciind singur că:
Colecția de citrici și cea de camelii sunt cele mai frumoase din Europa. Portocalii din Laeken sunt mai frumoși decât cei de la Versailles sau de la Tuileries, iar colecția de camelii este absolut, unică.
Incă din timpul vieții sale, regele a deschis serele publicului larg. S-ar crede că din generozitate, dar cel mai probabil, din plăcerea sa de a-i fi admirată opera.
Vizita Serelor Regale
Anul acesta, 2019, Serele vor fi deschise în perioada 19 aprilie-10 mai inclusiv.
Nu există ghidaj pentru sere, dar totul este bine organizat, astfel încât, fluxul de vizitatori să nu creeze blocaje (prea mari). Evident că în weekend este destul de aglomerat, dar seara sigur este mult mai liber.
Serele pot fi vizitate atât ziua, cât și pe nocturnă, fiind un program special. Eu am reușit să le văd în anii trecuți și pe nocturnă și mi-a plăcut enorm atmosfera care este una feerică, cu totul deosebită. Vă recomand cu căldură s-o faceți și voi, chiar merită!





Prețul este modic de 2,5 euro.
Despre programul de vizitare și cum sa ajungeți la Serele Regale, găsiți aici.
Sper că v-am convins că dacă aveți drum prin Bruxelles în această perioadă, să nu ratați acest loc încântător.
Vizită plăcută și aștept să-mi spuneți impresiile!
S-ar putea să vă intereseze și:
Ce a construit Leopold II al Belgiei cu banii din Congo?
Grand Place din Bruxelles-20 de lucruri de văzut și de știut
Covorul de flori din Bruxelles 2018
Pingback: Ce a construit Leopold II al Belgiei cu banii din Congo? – AveHistoria
Superb!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: 3 muzee ale berii (cu degustare) din Bruxelles – AveHistoria
Pingback: Bruxelles-ul medieval – AveHistoria
Pingback: Primăvara în Belgia. 5 cele mai frumoase grădini și locuri în floare. – AveHistoria
Pingback: Palatul Regal din Bruxelles-un mini ghid – AveHistoria