Daca in Bruges, un oras medieval de poveste (I) si in Bruges, un oras medieval de poveste (II) am povestit despre intemeierea orasului, despre cum si-a asigurat prosperitatea prin intermediul comertului, despre harnicii mestesugari si sediile breslelor din Markt, despre Belfort si despre capetele incoronate prezente in Bruges, in ultima parte dedicata acestui minunat oras, sa coboram din sferele inalte si sa revenim la viata cotidiana a orasului.

In acele vremuri medievale, cand igiena era un aspect mai putin cunoscut, oamenii obisnuiti spalandu-se in general o data pe an, prin luna mai (incepea sezonul nuntilor) si cand insasi regina Angliei, Elisabeta I spunea “Fie ce-o fi, dar eu o data la 3 luni, tot ma spal”, ei bine, in Bruges existau bai comunale. Erau bai pentru femei, bai pentru barbati, dar si mixte. Evident, doar cei bogati aveau acces in interiorul lor. Ca si “sapun” foloseau o planta aromatic din zona Bruxelles-ului cu care isi frecau pielea, respectiva planta fiind considerata drept una cu efecte minune pentru corp.Desi erau considerate cam ilegale, totusi, atata timp cat proprietarii bailor isi plateau taxele, puteau sa-si desfasoare “activitatea” nestingheriti. Aici veneau si negustori straini, fiind un loc atat de relaxare, dar si de a cunoaste…femei. Nu e de mirare ca multa lume le-a catalogat mai degraba drept bordeluri decat bai.

Si totusi, nu totul era idilic.

Daca ne plimbam prin Bruges si credem ca mare lucru nu s-a schimbat din Evul Mediu si pana acum, ne inselam amarnic. Pe atunci strazile aratau complet diferit decat cele pe care ne purtam astazi pasii. Strazile erau inguste, prost pavate, de fapt, doar cele principale aveau caldaram, restul, pamant batatorit sub dute-vino-ul orasenilor. De iluminare, nu mai vorbim.Ba trebuia sa fii chiar vigilent sa nu te trezesti in cap cu gunoaiele aruncate pe fereatra de vreo “gospodina” sau chiar cu continutul oalei de noapte. Despre mirosurile pestilentiale sau despre bolile si molimile care izbucneau, nu e greu de imaginat. In conditiile in care nu exista vreun sistem de canalizare si toate rezidurile se scurgeau direct in canale, apa curata era un lux. Ici colo erau totusi bazine cu apa sau fantani, doar cei bogati fiind conectati la o retea de conducte de plumb care aducea apa curata in casele lor.

De acelasi privilegiu beneficiau si braseriile producatoare de bere. O fi fost si acesta un motiv pentru care carciumele ca de altfel si strazile, erau pline de betivi. In afara de betivi, pe strada vedeai oameni fel de fel, din toate categoriile sociale, pe care ii deosebeai dupa haine. Cu cat o persoana avea hainele mai colorate, cu atat era mai bogata. Oamenii saraci se multumeau cu haine ponosite in culori terne. Spre deosebire de zilele noastre cand privim dezaprobator femeile musulmane, in Evul Mediu, toate femeile, indiferent de clasa sociala, aparea in public cu capul acoperit.

Sa nu va lasati inselati de vreo casa mai ingusta, mai de Doamne-ajuta si sa credeti ca a apartinut vreunui sarac. Daca o vedeti in fata ochilor si mai e si din piatra, sa stiti ca proprietarul numai sarac n-a fost. Sarmanii reuseau sa aiba o casa doar din lemn si prin urmare greu de supravietuit pana in zilele noastre.

Mai era loc si de spiritualitate intr-un oras preocupat de afaceri si opulenta?

Ba bine ca da! Fie el sarman sau bogat, cu totii se regaseau la liturghia de duminica in multele biserici din oras. Evlavia i-a determinat pe toti, indiferent de starea materiala sa puna umarul cu ce putea fiecare la construirea impresionantelor biserici gotice. Efortul fizic si financiar al intregii comunitati era unul urias, durata constructiei unei biserici putandu-se intinde pe cateva sute de ani. Este exemplul celei mai impresionante dintre toate, Onze-Lieve-Vrouwekerk. Doua sute de ani a durat constructia ei in stil gotic Schelde, inceputa in 1220. Turnul sau din caramida, construit in spirala, cu o inaltime de 122m a ramas si astazi (intentionat, fiind o emblema a orasului) cea mai inalta cladire din oras si a doua ca inaltime din lume. Asa cum am mai povestit, aici au fost inmormantati doi dintre cei mai importanti monarhi burgunzi, Carol Temerarul si Maria de Burgundia si tot aici se afla una dintre cele mai cunoscute capodopere din Europa Nordica, “Fecioara cu pruncul” de Michelangelo. Se spune ca aceasta a fost cumparata din Italia de catre un negustor bogat si donata bisericii, fiind considerata singura sculptura a lui Michelangelo care a parasit Italia.

Catedrala orasului, Sint-Salvadorskathedraal e pe cat de grandioasa pe atat de sobra. Se pare ca dateaza de la inceputurile crestinismului, fiind permanent restaurata si adaugandu-i-se elemente noi, ultimul, turla, in stil neo-medieval construita in a doua jumatate a sec. XIX.

Basilica Sfantului Sange a fost construita in sec. XII, in stil romanic, drept o capela a resedintei Contelui de Flandra.

Acesta a participat la Cruciada a II-a, ajutand la eliberarea Ierusalimului. Deasupra capelei in stil romanic, se afla o alta in stil gotic, construita in secolul XVI si restaurta in sec. XIX in stil neogotic. Aici, pictura altarului ne ofera o marturie istorica. In partea stanga il vedem pe Derrick de Alsace, Contele Flandrei, ingenunchiat in fata Patriarhului Ierusalimului care-i ofera drept rasplata pentru ajutorul oferit in alungarea musulmanilor din orasul sfant, o relicva pretioasa continand, se spune, sangele lui Hristos. In partea dreapta, Contele de Flandra, intors in Bruges, ingenuncheaza in fata episcopului oferindu-i sfanta relicva care a fost adapostita in bazilica contelui. Fatada bazilicii este imbogatita de statui aurite ale cavalerilor si doamnelor vremii, care amintesc ca aceasta a fost construita de cruciati.

In Bruges, ca mai peste tot in Tarile de Jos, in sec. XIII, au aparut beguinagele, comunitati de ajutorare a femeilor ramase singure sau vaduve in urma cruciadelor. Beguinagele nu erau manastiri, femeile putand pleca pentru a se recasatori. Astazi au un farmec aparte si sunt folosite ca locuinte sociale, cea mai frumoasa enclava fiind Begijnhof cu casute varuite in alb ce dateaza din sec. XVII-XVIII.

O societate prospera a investit si a incurajat intotdeauna artistii.

Este cazul Flandrei si a Bruges-ului in particular. Astfel, Bruges-ul era cunoscut pentru productia de textile de lux, haine scumpe, manuscrise, miniaturi, manufacturi de argintarie, dar mai ales pentru scoala de pictura flamanda reprezentata in special de Jan Van Eyck si Hans Memling. Pictorii flamanzi preferau sa locuiasca in Bruges unde isi deschideau studiouri si primeau comenzi de la nobili, clerici si negustori bogati care doreau sa fie imortalizati sau sa li se decoreze cu gust casele.

Astfel, Van Eyck a primit comanda tabloului ramas celebru numit “Fecioara si pruncul cu Canon van der Paele” de la un inalt prelat, erudit, cu relatii la Roma. Se considera ca Van Eyck a inventat pictura in ulei, el folosind ulei si terebentina venetiana in crearea lucrarilor sale care oferea un luciu si o claritate deosebita acestora. Fiind desemnat pictorul ducelui de Burgundia, Filip cel Bun, relatia celor doi a devenit din ce in ce mai apropiata, ducele, conferindu-i si misiuni diplomatice, printre care una la Lisabona pentru  aranjarea casatoriei sale cu Isabella a Portugaliei.

Ducele si-a aratat respectul si aprecierea si la moartea artistului atunci cand i-a oferit vaduvei echivalentul salariului sotului pe un an de zile si a ingaduit inhumarea acestuia in Catedrala Sf. Donatian (la acea vreme, cea mai mare biserica din Bruges, situata in Burg, din pacate distrusa in timpul Revolutiei Franceze, 1799). Va sfatuiesc sa vizitati Groeningemuseum si Memlingmuseum pentru a admira operele celor doi mari artisti, Jan Van Eyck si Hans Memling.

Declinul Bruges-ului

Pe la 1500, populatia Bruges-ului numara mai bine de 200,000 de suflete, de doua ori mai mult decat Londra acelor vremuri. Dar, atunci cand Zwin, canalul care lega orasul de mare, s-a colmatat, viata economica a fost drastic afectata. Pana la sfarsitul secolului, cartierul general al Ligii Hanseatice s-a mutat in Antwerpen (Anvers), fiind urmat de negustori si bancheri. Pentru o vreme, a mai ramas activ pe piata monetara international si a continuat sa fie un centru al Umanismului. Erasmus insusi a numit Bruges-ul “Noua Atena”, iar Thomas More a scris aici “Utopia” sa. In arhitectura, stilul medieval al orasului a ramas de referinta.

Orasul a inceput sa moara incet-incet, casele odata pline de viata si opulenta, acum erau parasite si bantuite de amintirile unui trecut glorios, forfota strazilor a disparut, iar peste canalele candva traversate de sute de vase incarcate, s-a asternut linistea. Vreme de 3-4 secole, orasul a fost ca o “Frumoasa adormita”, timpul “inghetand” parca intreaga atmosfera medievala. Saracia a pus stapanire pe oras, unii gasindu-si refugiul in azile. Femeile au gasit o solutie de a mai indulci traiul auster, confectionand dantele. Curand, maiestria mainilor lor a fost recunoscuta si aprecita in toata Europa, insa, din pacate, vremurile bune de odinioara nu mai puteau fi readuse.

Intre 1600 si 1800, s-a incercat o reconectare a orasului la mare, rezultatele comerciale ramanand insa modeste. Populatia a scazut pana la 50.000 in jurul anului 1900. Multe manastiri au fost distruse din ordinal imparatului habsburgic Iosif II, iar cele care au mai supravietuit, in timpul Revolutiei Franceze, o data cu Catedrala St. Donatian. Incepand cu 1854, municipalitatea a creat un plan urbanistic in stil Haussmann, sortit esecului, evident. Tot acum, in sec. XIX, cativa aristocrati britanici au intuit potentialul artistic si touristic al orasului si au demarat o campanie de conservare si promovare. Bruges-ul a devenit curand o atractie turistica, cunoscand o a doua renastere, mai ales dupa 1907 cand a fost construit Baldwin Canal care a oferit legatura cu marea, dand astfel un nou impuls orasului.

Ca si povestea “Frumoasa din padurea adormita”, si cea a Bruges-ului se incheie cu un happy end. Ma bucur ca am avut sansa sa-l cunosc, sa-l admir si sa-l apreciez precum merita. Faptul ca i-am dedicat primele articole lui, spune un adevar. Da, este unul dintre orasele mele preferate. Ei, dar cum sa nu iubesti Bruges-ul!

Citeste si:

Bruges, un oras medieval de poveste (I)

Bruges, un oras medieval de poveste (II)