Admirat, criticat, adulat și contestat, arhitectul Antoni Gaudi se confundă cu Barcelona însăși. Brandul Gaudi este atât de puternic, încât parcă anulează tot ceea ce are mai de preț capitala Cataloniei, ca și când, Barcelona ar fi început cu Gaudi. Ba, unii sunt convinși că marele arhitect ar fi autorul tuturor proiectelor Modernista. Nu mai zic că, în 2001, piosul Antoni Gaudi a fost beatificat și următorul pas ar fi sanctificarea…

Am fost și noi la fața locului să-l cunoaștem pe marele Gaudi prin opera sa și să ne imersăm în atmosfera Barcelonei.

Cine a fost Antoni Gaudi?

S-a născut în 1852 și a crescut în acea perioadă de renaștere și evidențiere a spiritului catalan care l-a făcut să devină el însuși un naționalist convins. Spre deosebire de mentorul său, Domènech i Montaner, el a refuzat să intre în politică, dedicându-se până la sfârșitul zilelor sale trup și suflet arhitecturii. Ca reprezentant al mișcării Modernista, despre care am scris în Barcelona, o cultură aparte și 5 motive de ură împotriva Madridului  și în Celălalt arhitect al Barcelonei, Gaudi s-a făcut repede remarcat, mulți considerându-l încă de tânăr un geniu. N-a mirat pe nimeni atunci când i s-a oferit uriașa responsabilitate de a fi arhitect șef al Sagradei Familia, la doar 31 de ani. Terminase Inalta Școală de Arhitectură cu 5 ani în urmă. Atunci, o parte din lucrarile sale au fost desemnate să reprezinte Spania la Expoziția Internațională de la Paris. Multă lume le-a admirat, printre care și Eusebi Güell, un bogat  industriaș catalan. A remarcat sclipirea de geniu a tânărului Gaudi și i-a devenit patron și prieten pe viață. Așa se face că Antoni Gaudi a fost comisionat pentru proiectul palatului Güell, pentru Colonia Güell, dar și pentru cel mai cunoscut (astăzi) proiect al marelui industriaș, Park Güell.

1. Park Güell

Intr-o dimineață călduroasă de vară, urcam panta abruptă spre Park Güell constuit pe Muntanya Pelada (o colină/munte). Bine că pe anumite porțiuni erau și scări rulante, altfel, mulți turiști ar fi ajuns cu limba scoasă de-un cot. Acolo sus, pe acel munticel, Eusebi Güell a avut viziunea construirii unui complex de 60 vile pentru lumea cu stare din Barcelona. Panorama era încântătoare, privirea gâdila acoperișurile clădirilor din valea orașului ajungând până la mare. Urma să fie un proiect de mare succes.

Gaudi a realizat mai multe niveluri sub formă de terase, a armonizat atât de plăcut vegetația cu cărări întortocheate și cu alei străjuite de columne înclinate, creând impresia de calm și pace. Se inspirase din parcurile englezești și de aceea și numele de Park…Insuși Antoni Gaudi s-a mutat împreună cu tatăl și nepoata sa într-o casă proiectată de el, unde va locui până la finalul vieții sale.

Dar, socoteala lui Eusebi Güell nu s-a potrivit cu cea de la fața locului. In 1914, după 14 ani de muncă, o serie de neajunsuri l-au făcut pe Güell să abandoneze proiectul. Din 60 de case, doar două fuseseră construite. Dar parcul cu a sa Esplanadă cu bănci unduitoare și cu vederea spectaculoasă asupra orașului, cu Sala Hipostilă cu ale sale coloane dorice, cu foișoarele de basm, cu cele două pavilioane ale căror acoperișuri din ceramică spartă (tehnică numită trencadis), cu emblematica salamandră multicoloră era prea minunat ca să fie abandonat, așa că, Güell a decis să-l deschidă publicului. După moartea sa, familia l-a oferit municipalității, iar de vreo 30 și ceva de ani încoace este pe lista patrimoniului UNESCO.

Astăzi, Park Güell este o țintă de neratat pentru turiștii care vin în Barcelona. Am petrecut și noi o zi plimbându-ne și admirând parcul și încercând să găsim puțină umbră și răcoare sub toridul soare iberic.

Ne-a fost de folos în toată călătoria în Barcelona ghidul Top 10 Barcelona. 

Intrați și pe contul de Instagram @avehistoria pentru a vedea și alte detalii minunate în stilul Modernista surprinse în fotografii.

Casa Batllo

In timp ce lucrările la parcul Güell se aflau în plină desfășurare, vestea despre cutezanța și originalitatea proiectului a ajuns și la urechile unui alt mare industriaș catalan, Josep Batlló care i-a încredințat lui Gaudi sarcina de a renova una dintre casele sale, cumpărată în buricul târgului, pe strada Passeig de Gracia. Batlló a avut atât de multă încredere în Gaudi încât l-a lăsat pe acesta să-și descătușeze talentul.

Gaudi și-a dat frâu liber imaginației și a creat ceva nemaivăzut, pe unii punându-i în încurcătură dacă să le placă sau nu. Exteriorul casei te introducea într-o lume fantastică, bizară, ușor înfricoșătoare. Mozaicul colorat (trencadis) care devenise emblematic pentru Gaudi, dădea impresia unor solzi, sau a unei pieli rugoase de balaur, un vitraliu uriaș cu un amenințător contur de gură deschisă de balaur, balcoane din fier sub formă de măști, iar acoperișul era precum spinarea temutului balaur, sau, mă rog, dragon, ce-o fi. Lângă spinarea dragonului, o cruce ar simboliza faptul că Sfântul Gheorghe (patronul Cataloniei) ar fi înfrânt fiara.

Așa cum am mai povestit și în Celălalt arhitect al Barcelonei, proiectul lui Gaudi se afla în concurență cu cel al Casei Amatller a arhitectului Puig și cu cel al Casei Lluis i Morera proiectată de Domenech i Montaner pentru premiul municipalității. Juriul, cam conservator, nu a apreciat prea mult originalitatea proiectului lui Gaudi și a acordat premiul lui Montaner. Reușise să creeze o capodoperă care îmbina armonios culori, lumină și forme. Imi închipui cât de dezamăgit trebuie să fi fost Gaudi care pusese mult suflet în acest proiect și care  lucrase cu cei mai de seamă artiști artizanali (sticlari, feronieri, mozaicari, artiști ai vitraliului, etc).

Gaudi a obținut o singură dată premiul municipalității  „Clădirea Anului”, pentru proiectul casei Calvet în 1900. A fost și ultima dată.
Același juriu l-a criticat deseori pe Gaudi, dar ce folos astăzi, când toată lumea rămâne extaziată de admirație în fața creațiilor sale. Vorba aceea: „nimeni nu e profet în țara lui”.

Casa este uriașă, extinzându-se mult în profunzime. In interior, piesa de rezistență este etajul nobiliar cu o suprafață de 700 metri pătrați. De la fereastra uriașă a biroului său, îi plăcea bătrânului Batllo să privească animația străzii. Forma gurii de balaur nu-l înfricoșa prea tare.

Gaudi proiectase nu doar clădirea, ci absolut totul, de la mobilă, la șeminee, lustre, obiecte de docorat  și chiar tacâmurile de la masă. Acum, în clădire se mai găsește o expoziție de mobilier și unele obiecte de decorat.

Atriumul albastru  impresionează pe toată lumea, inclusiv pe noi, Gaudi a reușind să aducă lumina în inima clădirii într-un mod ingenios, jucându-se cu nuanțele de bleu ale faianței.

Nu știu dacă Gaudi a anticipat ce succes va avea terasa de pe acoperiș. Panorama asupra orașului este minunată, coșurile de fum acoperite cu trencadis par niște siluete fantastice, iar spatele balaurului este decor pentru toti turiștii care vor să se fotografieze cu acesta. Și nu sunt puțini deloc. In ciuda prețului piperat al biletului, aproape ca nu aveam unde să arunc un ac în clădire. Cu greu am reușit să surprind cadre în care nu sunt turiști veniți ca la pomul lăudat.

Antoni Gaudi se dedicase în întregime arhitecturii. A trăit singur toată viața, neavând niciodată vreo parteneră cu care să împartă și bune și rele. In trupul său extrem de firav datorită vegetarianismului sever pe care-l adoptase încă din tinerețe, zăcea o energie nebănuită pe care o consuma în slujba arhitecturii. Avea puterea de a lucra cu frenezie în paralel la mai multe proiecte. Totuși, în ultima decadă a vieții, atunci când pe rând au murit tatăl, nepoata, prietenul cel mai bun, patronul său Eusebi Güell, lui Gaudi nu i-a mai ajuns energia de a se dedica decât unui singur proiect, Sagrada Familia. Chiar el se spune că ar fi zis:

Prietenii mei sunt morți. Nu mai am familie, nici clienți, nu am avere și nimic altceva, așa că m-am dedicat întru totul Bisericii.

Sagrada Familia

Lucra deja din tinerețe ca arhitect șef la Sagrada Familia, mai exact din 1883. La un asemenea gigantesc proiect, lucrările avansau lent și de aceea, și-a permis să lucreze și la alte proiecte în paralel (două dintre ele prezentate mai sus). După șase ani de la preluarea șantierului, erau gata cripta și capelele din jurul ei. Peste 35 de ani, această criptă îi va servi loc de veci.

Cum a dorit Gaudi să arate Sagrada Familia?

Planurile proiectului inițial prevedeau o biserică mai mică, însă au fost modificate pe parcurs în funcție de donațiile primite.

Gaudi și-a dorit ca proiectul său să celebreze credința creștină printr-o arhitectură organică. Catedrala trebuia să fie construită în bătrânul stilul gotic, dar cu amprenta stilului Modernista din acel timp.  Mare iubitor de natură, Gaudi a folosit din abundență motive organice, atât la exterior cât și la interior.

In 1904 era gata Fațada Nașterii lui Iisus și lui Gaudi i-a plăcut ce-a ieșit: aproape o sută de plante și animale, toate sculptate în piatră. Catedrala astăzi are trei fațade care înfățișează momente din viața lui Iisus: nașterea, viața și misiunea sa și a treia, moartea și Învierea. Gaudi a trăit s-o vadă doar pe prima.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

In 1915 s-a dedicat complet proiectului Sagrada Familia, renunțând la orice alt proiect. Unicul său client era Dumnezeu…

Clientul meu nu se grabeste, obișnuia să spună.

Mulți ajunseseră să-l numească arhitectul lui Dumnezeu.

In 1925, cu un an înainte de moartea sa era gata și prima clopotniță a catedralei, înaltă de 100 de metri.

Atunci când am ajuns în fața titanicei catedrale, am rămas locului minunându-mă și întrebându-mă dacă oare i-ar fi plăcut și lui Gaudi ce-ar fi văzut. Catedrala are astăzi nu mai puțin de 18 turnuri clopotniță care împung cerul.

Ce fel de bilet am cumpărat la Sagrada Familia?

Noi am pregătit din timp excursia în Barcelona și am cumpărat online bilete, optând pentru o vizită ghidată în care intra și accesul de a urca într-unul dintre turnurile bisericii. Prețul este măricel, dar nu am regrete. A meritat toți banii. Am avut acces separat, sărind peste coada uriașă. Urcușul până sus este claustrofobic, dar din loc în loc se deschid perspective amețitoare asupra orașului și asupra stadiului în lucru al catedralei. O privire în sus spre înaltul cerului,  descoperă vârful turlelor precum giuvaerele, împodobite astfel cu ajutorul vechii tehnici a lui Gaudi, trencadis (bucăți de ceramică zdrobită și îmbinată precum un mozaic). Acolo sus fiind, priveam la blocurile construite în jurul bisericii și mi-am adus aminte ce ne-a povestit ghida despre ele. Se spune că, Gaudi ar fi insistat ca în jurul catedralei, pe o rază largă să nu fie construit nimic. Insă spiritul antreprenorial a triumfat și astăzi, în jurul catedralei, la o distanță destul de mică, sunt ridicate mândre blocuri de locuințe. Cică le-ar fi construit cu termen limitat, adică vor fi demolate în preajma inaugurării catedralei prevăzută pentru anul 2026. Greu de crezut…vom vedea.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

In interior, am simțit un puternic sentiment de înălțare. Gaudi a reușit să creeze acest lucru prin numeroasele coloane sub forma unor copaci care susțin înaltul naos. Vitraliile uriașe și viu colorate transpun lumina armonios, creând o atmosferă calmă care îndeamnă la rugăciune. Cel puțin așa și-a dorit artistul. Poate și datorită hoardelor de turiști prezente în biserică, dar eu, din păcate nu am reușit să mă conectez spiritual cu catedrala. Nu am simțit misticul! Dar, este doar percepția mea (sper). 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

In vizita ghidată am avut acces și la muzeul din Sagrada Familia unde am intrat în atelierul lui Gaudi. Se spune că nu au rămas după urma lui prea multe planuri, Gaudi obișnuind să lucreze direct cu colaboratorii, să le explice viziunea sa. Iși petrecea mult timp, în schimb, proiectând modele tridimensionale cu ajutorul cărora, testa ideile sale ingenioase. Astfel s-a păstrat unul dintre ele având niște săculeți atârnați de lanțișoare, model creat pentru a testa arcadele și tavanele criptei Colonia Guell. Nu se mai știe un alt arhitect care să fi creat așa ceva.

• 

• 

Cum a murit Gaudi?

Devenise atât de absorbit de munca sa încât, în ultimele luni de viață locuia în atelierele din Sagrada Familia. Dacă în tinerețe îi plăcea să aibă o ținută de dandy spilcuit, la bătrânețe ajunsese să considere doar religia și arhitectura demne de atenția sa. Foarte slab fiind, cu hainele ponosite, putea trece foarte ușor drept un cerșetor. Așa s-a întâmplat și în tragica zi de 7 iunie 1926, când pierdut cu gândul la marele său proiect pentru care trăia, a fost lovit de tramvai. Nu a murit pe loc, dar a zăcut pe caldarâm fără ca cei din jur să-i ofere ajutorul. Probabil, au crezut că e un cerșetor…care nu merită atenție…Când i s-au oferit îngrijiri medicale era prea târziu. Cel mai mare arhitect al Barcelonei își întâlnise clientul final. Nu știu alții ce-au simțit, dar atunci când am aflat povestea morții sale stupide, m-a cuprins un sentiment puternic pe revoltă împotriva acestui ultim client al lui Gaudi. 

Mi-ar plăcea să revin în Barcelona după inaugurarea Sagradei Familia în 2026. Ei, dar până atunci mai sunt opt ani, timp în care arhitecții lucrează de zor pentru a îndeplini opera lui Gaudi. Ce au realizat ei până acum a fost apreciat de multă lume, dar și considerat un pur kitsch chiar de către unii specialiști. Oare o fi totul pe placul lui Gaudi și al clientului acestuia? Voi ce credeti?

Linkuri utile:

• Bilete online Park Guell
• Bilete online Casa Batllo
• Bilete online Sagrada Familia
• Ne-a fost de folos în toată călătoria în Barcelona ghidul Top 10 Barcelona. 
• Hotelul Ibis la care am stat
• Bilete online de transport (metrou si bus)
• Origini, Dan Brown, recomandarea de lectura a unei cititoare

Vă mai recomand să citiți și celelalte articole despre Barcelona:

Celălalt arhitect al Barcelonei

Barcelona, o cultură aparte și 5 motive de ură împotriva Madridului