Atunci, pe 10 ianuarie 1475, pe o ceață deasă și o vreme de dezgheț, Ștefan cel Mare a reușit cea mai clară și zdrobitoare victorie împotriva otomanilor.
Cu oastea sa de 40.000 de moldoveni, plus un ajutor de 8800 de secui, unguri și polonezi, i-a așteptat pe cei 100.000 de otomani ai sultanului Mehmed II (cuceritorul Constantinopolului) și 17.000 de munteni într-un loc destul de îngust care nu permitea desfășurarea armatei și mlăștinos, la unirea râului Racova cu Bârladul.
Armata otomană mărșăluise multă vreme prin Moldova pustiită la porunca lui Ștefan. Siguri pe ei și pe invincibilitatea lor, dar și neavând încotro, otomanii au înaintat în acest loc al pierzaniei. Totuși cred că multora le-a înghețat sufletul atunci când au auzit buciumele, trâmbițele și tobele celor 5000 de secui ai lui Ștefan. Doar domnul Moldovei le știa numărul, căci în ceața groasă turcii nu distingeau mai nimic și-și închipuiau că dușmanul trebuie să fie mai numeros decât au crezut până atunci. Turcii avansaseră destul în terenul desfundat când deodată, în acea pâclă groasă s-a pornit urgia.

La semnalul lui Ștefan, o tabără moldoveană i-a atacat frontal, o alta din flanc și o a treia a dat lovitura de grație din spate. Turcii au fost năuciți și s-au retras precipitat, lăsând la locul bătăliei 45.000 dintre ai lor și o pradă de război consistentă (tunuri, foarte valoroase atunci, arme, provizii, aur, cai, etc). Ștefan nu i-a lăsat pe turci să scape cu una cu două și timp de patru zile i-a urmărit, hărțui și atacat ariergarda. 40 de steaguri otomane au capturat atunci moldovenii.
Atunci, Dumnezeu a fost creștin…
Cronicile turcești spun că sultanul Mehmed II a fost atât de supărat, încât nu a vrut să primească pe nimeni timp de 5 zile în iatacul său și că ce s-a petrecut la Vaslui, a fost una dintre cele mai zdrobitoare înfrângeri de până atunci. Dar asta nu putea rămâne așa! In vara anului următor (1476), în fruntea armatei otomane, însuși sultanul Mehmed II, dornic de revanșă, va porni împotriva Moldovei. Cumplita bătălie s-a purtat l-a Războieni, dar despre ea, într-un articol viitor.
Dumnezeu este intotdeauna crestin!😉
ApreciazăApreciază
Aveti dreptate, Dumnezeu, in acceptiunea noastra, este intotdeauna crestin. Eu m-am gandit la acel Creator comun pentru ambele religii surori (crestina si musulmana). E drept ca noi credem ca Iisus este Dumnezeu, iar musulmanii il considera doar un profet. Eu mi l-am imaginat pe acest Creator ca un tata care ia partea unuia dintre copiii sai aflati in conflict. Si crestinii se rugau pentru izanda lor, dar si musulmanii ridicau spre cer aceleasi rugaminti. Atunci, Tatal ceresc a ales sa-i ajute pe crestini. Poate bat campii…
ApreciazăApreciază
Nu, nu bateti si da, Dumnezeu a ales cine câștigă!Cu toate acestea Dumnezeu este doar unul, iar Allah si Sfânta Treime nu-i unul si același! O zi frumoasa va doresc!
ApreciazăApreciază
Nu, nu sunt unul si acelasi, desi pare usor confuzabil sa stii ca pentru musulmani Allah este acelasi Creator din Vechiul Testament. De altfel, recunosc ca si fraza mea este destul de confuzabila si lasa loc interpretarilor.
ApreciazăApreciază
Si in Vechiul Testament Dumnezeu se indrapta spre Soddoma si Gomora ca Treime !
Va doresc un WE plăcut!
ApreciazăApreciază
Nu sunt specialistă în teologie si nici nu am studiat la școală disciplina religie (asa erau vremurile atunci), dar va multumesc pentru dialogul nostru care ma determina sa citesc mai mult si despre aspectul religios. Un weekend plăcut si dumneavoastra!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu am studiat teologia și la școală studiat materialismul dialectic😊 Cu vremea mi-am dat însă seama ca e de importanta vitală pentru fiecare sa vada pe ce pozitie se află fata de Dumnezeu și care e cel adevarat!
Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană