Apogeul puterii venetiene s-a aratat in timpul Cruciadei a IV-a (1204), atunci cand, doge era Enrico Dandolo. Am povestit aici despre declansarea ostilitatilor dintre Venetia si Imperiul Bizantin in 1171, atunci cand, negustorii venetieni prezenti in Constantinopol au fost arestati iar averile lor confiscate.

Din lipsa de interes, Venetia nu mai participase la cruciadele anterioare, iar organizarea celei de-a IV-a cruciade de catre Papa Inocentiu III, aducea in prim-plan oportunitatea razbunarii si de ce nu, a cuceririi imperiului din Rasarit si asigurarea pentru totdeauna a monopolului comercial. Dar aceste planuri nu aveau nicio legatura cu cele ale Papei si ale celorlalti principi cruciati care vizau eliberarea Ierusalimului. Profitand de slaba organizare si finantare a cruciadei, Enrico Dandolo a propus ca in schimbul unei sume uriase de bani sa asigure transportul cu corabiile sale a 33 500 de cruciati in Egipt.

Pentru ca in final, intelegerea financiara facuta nu a putut fi respectata, dogele le-a propus cruciatilor ca in schimbul sumei restante sa atace cetatea Zara. Principii cruciatii au fost revoltati. Cetatea Zara?! Pai era o posesiune crestina a regelui Ungariei care era unul dintre sustinatorii cruciadei. Cativa principi au refuzat participarea la o asemenea ticalosie, mai ales ca Papa i-a amenintat cu excomunicarea daca dau curs propunerii venetienilor (desi aceasta amenintare nu a ajuns la urechile soldatilor obisnuiti). Si cu toate acestea, cei mai multi au cedat. Degeaba locuitorii cetatii de pe coasta Dalmata au atarnat pe metereze steaguri cu insemnul crucii incercand cu disperare sa atraga un ultim strigat de ajutor constiintelor crestine…in zadar. Papa Inocentiu III si-a tinut promisiunea si i-a excomunicat pe venetieni. Si daca aceasta ticalosie s-ar fi terminat aici…

Fresca in Basilica San Pietro, Venetia

Venetienii nu erau interesati de Ierusalim ci, asa cum am mai zis, de Constantinopol. Astfel ca, atunci cand un nou prilej li s-a oferit, n-au ezitat sa-l exploateze. In schimbul promisiunii unei sume colosale, Dandolo i-a oferit sprijinul pretendentului la tronul Bizantului indreptandu-se cu intreaga flota spre Constantinopol. Doar ca, odata inscaunat, pretendentul ajuns imparat a realizat ca visteria era goala si deci promisiunea nu putea fi onorata promt. Din disperare, pentru a strange suma de bani, pe langa impunerea unor taxe revoltatoare, a ordonat topirea unor odoare de aur si argint antice ceea ce i-a atras dispretul propriilor supusi care intr-un final decid asasinarea acestuia. Era momentul asteptat de venetieni care declanseaza un cumplit atac de pe mare, in vreme ce alti principi crestini incercau asaltul pe uscat. In zadar, Papa a facut din nou apel disperat pentru incetarea asediului.

Vreme de secole, cele mai puternice fortificatii, cele mai groase ziduri pe care omul le crease vreodata, acelea ale Constantinopolului, rezistasera tuturor atacurilor. De data aceasta, dupa trei zile de asediu si lupte crancene in care totul parea sortit esecului, dupa o ultima sfortare, venetienii reusesc sa escaladeze si sa sparga zidurile inexpugnabile. Ca si Zara, Constantinopolul era crestin si cu toate acestea, orasul a fost jefuit timp de trei zile. Nimeni nu a fost crutat, venetienii ucigand, violand, vandalizand, jefuind si incendiind cel mai frumos si bogat oras al lumii. O victorie rusinoasa pentru venetieni si cruciati. Papa Inocentiu III a fost indurerat de turnura pe care a luat-o cruciada pe care o organizase. Peste opt secole, un alt papa, Paul Ioan II, indurerat si el, si-a cerut scuze Bisericii Ortodoxe Grecesti pentru suferinta produsa in timpul Cruciadei IV si pentru comportamentul confratilor sai crestini catolici…un gest simbolic, fireste.

In urma cuceririi Constantinopolului, Imperiul Bizantin a incetat sa mai fie o mare putere si nu si-a mai revenit niciodata, desi, dupa 60 de ani, Imperiul Latin de Rasarit (cum  se numea statul creat de cruciati) a disparut, Constantinopolul reintrand in posesia bizantinilor.

Batranul doge Enrico Dandolo nu s-a mai intors nicicand in Venetia. El a murit in Constantinopol si inmormantat in Biserica Sf. Sofia pe care o luasera in stapanire venetienii.

Sainte-Chapelle, Paris

Ludovic IX, regele Frantei, participant la cruciada si-a insusit coroana de spini a lui Hristos pentru care a dat ordin sa fie construita Sainte-Chapelle la Paris.

Pala d’Oro

Cat despre venetieni, acestia au distrus atat de multe opere pretioase ale lumii antice, salvand doar ce li s-a parut ca le aduce profit, incat valoarea acestora este imposibil de calculat. Ca intotdeauna, venetienii au actionat conform propriilor interese si au obtinut un profit urias din jefuirea Constantinopolului si si-au consolidat legaturile comerciale cu Rasaritul. O parte a prazii a fost expusa public pe fatada de la San Marco, printre care cei 4 cai de bronz poleiti cu aur si statuia din porfir a celor patru tetrarhi. Bazilica San Marco a devenit astfel, barlogul jefuitorilor Constantinopolului, “pestera lui Aladin”, iar Pala d’Oro a fost impodobit cu cele mai frumoase si pretioase bijuterii.

Cei 4 cai de bronz poleiti-original

Statuia din porfir a tetrarhilor si cei 4 cai de bronz -originalele

Bazilica San Marco

Copiile cailor de bronz

Copia statuii de porfir a tetrarhilor

Venetia nu s-a multumit cu bogatiile aduse din Constantinopol. Ea si-a extins imperiul comercial peste importante insule din Marea Egee precum Creta, Corfu, Eubea, Celafonia, etc., a luat in stapanire orase bizantine precum Adrianopol.

Aceasta stare de lucruri nu putea s-o bucure pe rivala sa Genova cu care va purta trei razboaie in urma carora isi va consolida si mai mult prestigiul si puterea. In 1381, Genova a fost invinsa in batalia de la Chioggia, iar Venetia si-a impus monopolul si in teritoriile de pe langa Marea Adriatica. Apogeul expansiunii Venetiei a fost realizat in secolul XV prin anexarea unor orase italiene din nord (Verona, Padova).

In 1348, deja de un an de zile, in Europa se credea ca venise sfarsitul lumii. O boala groaznica, ciuma, adusa de marinari din Orient, facea ravagii. Nici Venetia nu a fost crutata, 60% din populatia ei pierind in bratele “mortii negre”.

Peste inca un secol, mai exact in 1453, o veste teribila a ajuns in Serenissima: Constantinopolul era asediat de turci. Timp de 250 de ani, orasul fusese cheia prosperitatii venetiene. In ciuda apelurilor de ajutor disperate catre crestinatate si a ajutorului venetian, pe 29 mai 1453, Constantinopolul a cazut in mainile otomanilor care au reusit sa sparga zidul in locul in care cruciatii sparsesera si in 1204. Sultanul Mehmed II si-a adaugat supranumele Fatih, adica Cuceritorul.

Indiferent cine stapanea Constantinopolul, venetienii au decis sa-si mentina afacerile cu orice pret. Astfel, ei au preferat sa se imprieteneasca cu otomanii (spre deosebire de ceilalti principi crestini care au adoptat o atitudine ostila) si sa incheie tratate de pace prin care li se ofereau unele privilegii comerciale. Si cu toate acestea, pentru Venetia incepuse pe nesimtite declinul.

Papa le-a condamnat comportamentul, dar locuitorii din laguna au transmis mesajul ca ei sunt “venetieni in primul rand si apoi crestini”.

Batalia de la Salvore

Cucerirea  Constantinopolului a transformat statul otoman intr-un imperiu care se intindea pe doua continente. Turcii nu s-au oprit aici ci au ocupat zona balcanica, au cucerit regatul ungar, au asediat Viena si au ajuns sa transforme Mediterana intr-un “lac turcesc”. La initiativa Papei, s-a format o noua coalitie din care faceau parte mai toate statele europene cu iesire la mare, numita Liga Sfanta, la care a aderat, surprinzator, si Venetia. Ea a participat cu galioanele sale uriase si aproape imposibil de clintit. In 1571, otomanii au fost invinsi in marea batalie navala de la Lepanto, in largul coastelor Ciprului care a durat doar 5 ore. A fost ultima lupta in care s-au folosit nave cu rame si galere cu vasle. Pentru europeni, batalia a reprezentat cea mai mare victorie a crestinatatii impotriva islamului, iar pentru otomani a insemnat inceputul declinului, desi nu era prea vizibil atunci. In scurta vreme au aparut disensiuni intre crestini, iar venetienii au reluat relatiile cu otomanii.

Insa succesul pe care s-a fondat Venetia, in curand avea sa fie spulberat.