coadă la portocale in comunism

Copilărie în comunism-Două portocale 

7 comentarii

Era decembrie 1989, aveam 11 ani și-mi amintesc ca și cum ar fi fost ieri…

Peste cîteva zile venea Moș Gerilă, trebuia să împodobesc bradul de plastic ținut undeva pe la subsol și în afară de globuri și beteală nu prea aveam ce să mai pun în el. Ar fi fost frumos  să pot agăța în brad bomboane de ciocolată învelite în staniol, special făcute pentru sărbătorile de iarnă, portocale, ciocolate, biscuiți…

Dar, nu trăgeam prea mari speranțe să am un asemenea brăduț frumos, pentru că-mi aminteam că nici în anii trecuți nu reușisem să agăț decât niște pachete de biscuiți învelite în hârtie portocalie, singurele care se găseau tot timpul la alimentara și care-mi erau nelipsite din ghiozdan. A, și niște bomboane învelite în celofan pe care le suspendasem artistic câte două de crengile fără viață a falsului meu conifer. Nu, nu se știa pe atunci de ecologism, așa că motivul pentru care aveam un brad de plastic, ținut restul anului într-o cavă la subsol, era pentru că nu se găseau brazi adevărați, cum de altfel nu se găsea mai nimic…

Nu mai aveam nădejde nici în Moș Gerilă să-mi aducă dulciuri sau portocale. Din an în an era mai sărac…Asta e, dacă nu avea vreo pilă la alimentara…De-ar fi venit și el mai des și ar fi oferit ceva la schimb, și-ar fi făcut o rețea de relații, pentru că de’, o mână spală pe alta, dar așa, în desaga Moșului cam bătea vântul.

Il văd pe unul dintre vecinii mei că intră bucuros în bloc, ținând în mână o sacoșă de 1 leu. 

-Vii de la băcănie?

Da, au băgat portocale și am fugit sau am zburat (cel puțin așa mi se părea de bucurie) ca să prind și eu rând. 

O așa ocazie de a mânca portocale nu era decât de sărbătorile de iarnă, o dată pe an și aș fi jurat că delicioasele fructe exotice erau cele mai bune de pe pământ.

De departe am văzut o coadă luuungă, șerpuitoare și gâfâind, cu respirația întretăiată, mai degrabă de emoție decât de efort, l-am întrebat pe ultimul tovarăș de la coadă:

-Buna ziua, se dau portocale? Mai sunt?

-Or mai fi, da’ se dă câte un kil. 

Pfff, aflasem cam târziu și uite câtă lume era în fața mea…dar mirosul de portocale m-a îndârjit să rămân la coadă, fie și pentru un kil. 

Incepuse să-mi înghețe bine picioarele în cizmulițele mov pe care mama mi le cumpărase de la magazinul de încălțăminte din colț, de la Doja. Le-aș fi vrut roșii, dar era singurul model și mă bucurasem că aveau totuși mărimea mea. Trecuse o oră și băteam bine din picioare ca să mi le încălzesc, dar eram mulțumită că mă mai apropiasem de deschizătura din spatele magazinului, de unde se vindeau mult poftitele portocale. 

Nu prea înțelegeam de ce, de multe ori, vânzarea nu se făcea în magazin, ci în spate, pe furiș, prin acea deschizătură din tablă fabricată în combinatul siderurgic unde lucrau mai toți gălățenii. Chiar o puteam zări pe vânzătoarea corpolentă care cântărea necontenit și hotărât nu mai mult de un kilogram de portocale pentru fiecare persoană. Mă gândeam că dacă era și sora mea acasă și ar fi venit și ea la rând ne-am fi putut întoarce victorioase cu două kilograme, ceea ce ar fi fost minunat. 

Ii aud vânzătoarei vocea înțepată și apoi rumoare…

-Ce-a zis?

-Cică nu mai au multe lăzi…

-Să dea mai puțin, să ajungă la toată lumea, strigă cineva mai în față.

-Da, tovarășă, dați numa’ juma’ de kil, să ajungă și la noi țipă o femeie în spatele meu.

Offf, dacă aș fi știut mai devreme că au primit portocale…dar, ce frumoos miros și uite, ar veni cam patru la număr, deci cam o portocală pentru fiecare, una pentru mine, una pentru sora mea, una pentru mama și una pentru tata. Mama și tata zic mereu că nu le plac portocalele și ni le dau nouă, așa că o să mănânc chiar două. Rămân, nu mă întorc cu mâna goală.

Mai trecuse jumătate de oră, mai aveam cam douăzeci-treizeci de persoane în față, când vânzătoarea anunță iar numărul lăzilor rămase. Pesemne anticipase că n-o să ajungă la toți cei de la coadă. 

-Tovarășă, dați mai puțin să ajungă la toată lumea!

-Păi cât de puțin să mai dau, tovarășe?

-Dați un sfert de kil, că doar n-o să stau două ore la coadă, în frig, ca să mă întorc la copii cu mâna goală!

-Da, tovarășă, dați un sfert de kil! Tot e mai bine decât deloc…na’, ce să facem acuma? zice resemnată o femeie.

– Nenorociții…se aude o voce printre dinți.

Știam bine cine sunt nenorociții. Nu noi, cei de la coadă, ghinioniști pentru că aveam sau nu să prindem doar un sfert de kilogram de portocale, nici vânzătoarea, deși era mereu ținta spre care se răsfrângea furia celor de la coadă. Nenorociții era ei, cei datorită cărora stăteam în frig, afară la cozi, acasă, la locul de muncă, la școală, datorită cărora stăteam în întuneric la lumina lumânării sau a lămpilor cu gaz, mâncam totul pe cartelă și datorită cărora ne era frică de toți cei din jur, nu pentru că sufeream de antropofobie, ci pentru că oricine putea fi  turnător la Securitate.

Fremătam de emoție și nerăbdare să ajung în față să pot lua măcar un sfert de kilogram. Simțeam în aer furia tuturor și sigur nu era doar din cauza portocalelor.

Mai aveam înainte câteva persoane, dar noi, cei din acest ultim acest pluton eram dublu de norocoși. O dată pentru că vom pleca cu portocalele acasă și doi, pentru că înghesuiți unul în altul, nerăbdători să ajungem mai repede, sau de teamă să nu ne intre cineva în față, ne încălzeam unii pe alții.

Așa am plecat și eu spre casă, într-o euforie amară, strângând la piept punga de hârtie maro în care se găseau cele două portocale prețioase. Aveam să le fac o surpriză grozavă a lor mei! Dar, am să le spun să nu le mâncăm imediat pentru că vreau să le agăț în brad pe crengile mai din față, așa, la vedere. Mmmm, dar ce frumos miros portocalele astea. Am stat eu două ore la coadă pentru ele, dar am reușit. 

Două ore, două portocale…

Fiului meu, E. N.

7 comentarii la „Copilărie în comunism-Două portocale ”

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.